AcasăEvenimentMiliardarul borsean Frank Timis a concesionat un depozit urias de fier in...

Miliardarul borsean Frank Timis a concesionat un depozit urias de fier in Costa de Fildes (Mont Klahoyo) dar si construirea unei linii ferate

spot_img

DISTRIBUIȚI

foto: capital.ro

Guvernul Coastei de Fildeş a negociat direct cu Pan African Minerals, societate înfiinţată anul trecut de miliardarul român Frank Timiş (48 de ani), pentru construcţia şi concesionarea unui terminal de minereuri în portul San Pedro.

Industriaşul român are deja concesionat în Coasta de Fildeş depozitul uriaş de fier Mont Klahoyo alături de drepturile de operare a unei linii feroviare. Frank Timiş şi-a asumat încă din vara anului trecut extinderea unei linii feroviare de la Kaya la Tambao, localităţi din nordul statului Burkina Faso, ţară vecină cu Coasta de Fildeş. Calea ferată ar urma să lege astfel Tambao de  Abidjan, fosta capitală a Coastei de Fildeş şi următoarea ţintă a lui Frank Timiş.
Contractul semnat recent cu autorităţile Coastei de Fildeş reprezintă o nouă piatră de hotar pentru Timiş, care are deja activităţi susţinute în vestul Africii, în ţări precum Sierra Leone, Senegal, Gambia, Niger sau Liberia.
Chiar dacă a investit sute de milioane de euro în ultimii ani în aceste ţări şi a fost decretat deja de presa locală drept „Împărat al Africii de Vest“, Timiş nu este singurul miliardar cu interese în această zonă bogată în resurse minerale.
Planurile de expansiune feroviară din Africa de Vest au aprins o bătălie feroce între Frank Timiş şi industriaşul francez Vincent Bollore. Ambii investitori caută să îşi atragă toate contractele de partea lor. Vincent Bollore, cu o avere estimată la 1,7 mld. dolari, controlează conglomeratul Bollore, cu activităţi comerciale în Africa. Bollore a obţinut în 1999 un contract de concesiune pe 20 de ani a căilor ferate cameruneze şi a anunţat anul trecut că va investi 100 mil. dolari în construcţia unei linii de mare viteză în Camerun. Interesul pentru căile ferate este evident şi în cazul investitorul francez, deoarece este unul dintre cei mai mari operatori privaţi de porturi din Africa, cu operaţiuni în 41 de ţări care includ Nigeria, Kenya şi Etiopia.
De cealaltă parte, Frank Timiş a anunţat o investiţie de 650 mil. euro în proiectul Tambao, zonă cunoscută pentru cele mai mari depozite de mangan din lume. Prima etapă a acestui proiect presupune exportarea a un milion de tone de mangan pe an, modernizarea unei linii ferate şi construcţia uneia noi, în lungime de 90 km, destinată transportului de minereu. În faza a doua, Pan African Minerals va exporta două milioane de tone şi va extinde transportul feroviar.
Ultimul raport financiar al African Petroleum, parte a Timiş Corporation, arată că firma dispune de 169,7 mil. dolari cash.
Frank Timiş ocupă pentru al doilea an consecutiv prima poziţie în TOP 300 Capital cu o avere estimată la 1,7-1,75 mld. euro.

(sursa: capital.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA