Acasă Actualitate Social METEO - Vremea în Maramureş pentru 5-6 iulie

METEO – Vremea în Maramureş pentru 5-6 iulie

DISTRIBUIȚI

METEO În general frumoasă şi caldă va fi vremea în întreg Maramureşul pe parcursul zilei de marţi. Meteorologii spun că în toate zonele judeţului cerul va fi mai însorit, iar norii doar trecători. Ploile lipsesc din prognoză, iar vântul va sufla slab. Maximele termice vor fi comparabile cu cele din intervalul precedent, astfel că la prânz se vor înregistra 26 grade în Seini, vor fi 25 grade în Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, 24 grade vor arăta termometrele în Târgu Lăpuş, iar în Cavnic şi Borşa maximele termice vor oscila în jurul valorii de 20 grade Celsius.

În următoarele două zile în Baia Mare vremea va fi caldă, dar schimbătoare. Prognozele spun că marţi cerul va fi predominant însorit, iar norii răzleţi. Miercuri însă norii vor fi ceva mai numeroşi şi nu este exclus să mai aducă o aversă. Vântul va sufla slab, iar maximele termice pot ajunge până la 25 grade Celsius.

În Sighetu Marmaţiei va fi vreme schimbătoare pe parcursul următoarelor două zile. Meteorologii spun că în zonă marţi cerul va fi senin şi va străluci soarele. Miercuri însă treptat se adună norii care vor mai lăsa câteva averse. Maximele termice se vor situa în jurul valorii de 25 grade Celsius.

În Borşa este aşteptată vreme caldă, dar schimbătoare în următoarele două zile. Potrivit prognozelor, în zonă marţi cerul va fi parţial însorit, dar nu va plouă. Miercuri va fi soare, însă treptat locul acestui va fi luat de norii care vor fi tot mai numeroşi şi vor mai lasă o aversă. Maximele termice vor oscila în jurul valorii de 19-20 grade Celsius.

Vreme schimbătoare, dar caldă se anunţă în Cavnic pe parcursul următoarelor două zile. Potrivit meteorologilor, marţi cerul va fi predominant însorit, iar vântul va sufla slab. Miercuri se va arăta soarele, însă norii vor lua la un moment dat locul acestuia şi mai pot aduce o aversă însoțită de tunete şi fulgere. Maximele termice pot ajunge până la 20 grade Celsius.

În Târgu Lăpuş vremea va fi schimbătoare, dar caldă în următoarele două zile. Marţi în zonă cerul va fi parţial însorit, iar vântul va sufla slab. Miercuri însă norii vor fi tot mai numeroşi şi vor aduce o aversă, ce poate fi însoţită de tunete şi fulgere. Vântul va sufla slab, iar maximele termice, mai scăzute decât în zilele precedente, vor ajunge până la cel mult 24 grade Celsius.

În următoarele două zile in Seini, vremea va fi caldă, dar schimbătoare. Prognozele spun că marţi cerul va fi predominant însorit, iar norii răzleţi. Miercuri însă norii vor fi ceva mai numeroşi şi nu este exclus să mai lase o aversă. Vântul va sufla slab, iar maximele termice pot ajunge până la 26 grade Celsius.

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline





Crap Art

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Purificatoarele de aer omoară microbii și virușii, inclusiv COVID-19: mit sau realitate?

În urmă cu câțiva ani, multe dintre electronicele, electrocasnicele ori aparaturile care azi se pot cumpăra de la orice magazin ar fi părut ceva...

INCONȘTIENȚI LA VOLAN – 6 dosare penale în doar 24 de ore, pentru infracțiuni rutiere

Marţi, 11 august, poliţiştii au organizat mai multe activităţi pe drumurile publice pentru prevenirea accidentelor de circulaţie şi depistarea persoanelor care pun în pericol...

VIOL ÎN MARAMUREȘ – Agresorul, de numai 23 de ani, REȚINUT

În urma activităţilor investigative efectuate şi în baza probatoriului administrat, ieri, 11 august a.c., poliţiştii din Vişeu de Sus au dispus reţinerea pentru 24...

Primii jucători de cazino din istoria omenirii

Inventate din cele mai vechi timpuri, jocurile de noroc au numeroși fani în lumea întreagă. Fie că vorbim despre resorturi de lux uriașe, așa...

LUCRĂRI LA REȚEA – Furnizarea apei, sistată pe o stradă din Baia Mare. O localitate rămâne fără apă

Băimărenii de pe strada Aleea Neptul, numărul 2, scara A, vor rămâne fără apă potabilă la robinete azi, 12 august, timp de câteva ore....