AcasăActualitateSocialMesajul jandarmilor maramureseni cu ocazia aniversarii Zilei Pompierilor

Mesajul jandarmilor maramureseni cu ocazia aniversarii Zilei Pompierilor

spot_img

DISTRIBUIȚI

13 SEPTEMBRIE este ziua în care toate gândurile jandarmilor se îndreaptă spre cei care sunt adevăraţi camarazi şi colegi, dată înscrisă cu sânge în istoria neamului românesc, pagină de nepieritoare glorie, eroism şi devotament suprem. Aşa poate fi descrisă eroica încleştare în care pompierii militari conduşi de bravul căpitan PAVEL ZĂGĂNESCU, au fost „de la început şi până în cele din urmă apărătorii libertăţii”, cum îi numea Guvernul Provizoriu, prin Proclamaţia nr. 230.

Rememorăm cu pioasă recunoştinţă momentele fierbinţi, când mica subunitate de pompieri s-a opus puhoiului otoman, care ameninţa  însăşi fiinţa naţională.

Această zi ne oferă plăcutul prilej de a vă adresa respectuoase felicitări, tuturor colegilor care slujesc cu pasiune creatoare şi rafinament profesional în unitatea dumneavoastră.

Necesara şi fireasca evoluţie a unităţii s-a produs continuu, valorificând tradiţia, gestionând cu pricepere prezentul  şi întrezărind în mod realist punctele de referinţă în viitor.

La ceas de sărbătoare, călăuziţi fiind de conştiinţa misiunii încredinţate, slujind lui Dumnezeu spre binele tuturor, cultivând şi promovând neîncetat valorile creştine  care înnobilează oameni, vă dorim tuturor sănătate,  pace şi succes în îndeplinirea responsabilităţilor cu care aţi fost investiţi.

În numele jandarmilor maramureşeni, vă doresc  să aveţi parte numai de bucurii şi satisfacţii,  alături de cei dragi.

Să ne trăiţi mulţi ani fericiţi, dragi colegi!

Din partea jandarmilor maramureşeni,

INSPECTOR ŞEF  AL INSPECTORATULUI

DE JANDARMI JUDEŢEAN  MARAMUREŞ

General de brigadă, Lucian Irimuş

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA