AcasăEvenimentMESAJ - Liviu Marian Pop (Senator PSD): Ziua de 5 octombrie, zi...

MESAJ – Liviu Marian Pop (Senator PSD): Ziua de 5 octombrie, zi de sărbătoare, dar și motiv de reflecție

spot_img

DISTRIBUIȚI

MESAJ Sărbătorim astăzi Ziua Mondială a Educației, o zi importantă dedicată tuturor celor  care cu profesionalism, devotament și credință se dedică misiunii școlii românești.

Este o zi în care, fie că suntem politicieni, factori decizionali sau nu, trebuie să conștientizăm și mai mult rolul pe care educația îl are în construirea unei națiuni moderne și europene.

Într-adevăr, trăim vremuri tulburi. Misiunea tuturor celor care activează în sistemul educațional pare astăzi una tot mai dificilă, în care lupta pentru recunoaşterea meritelor acestora este de cele mai multe ori una injustă, inegală, în care răsplata de cele mai multe ori este aşteptată în zadar, iar atunci când vine, pare că vine prea târziu.

Eu însumi puteam face mai mult. Pentru că deși, alături de colegii parlamentari, de cei cu care am lucrat în Guvernul PSD, am depus eforturi constante pentru ca educația să fie repusă în drepturile care i se cuvin, nu am reușit încă să facem tot ceea ce ne-am propus.

Întotdeauna mi-am dorit să fiu dascăl, chemare pe care de altfel am urmat-o. Am cunoscut sistemul atât din interior, cât și din exterior. Îi cunosc minusurile și plusurile și știu că încă avem de-a face cu un sistem îngenuncheat de lipsuri și probleme.

Totodată, cred în continuare cu tărie că educația în ansamblul său trebuie să constituie o prioritate pentru fiecare guvern în parte, indiferent dacă este tehnocrat sau are o anume culoare politică,  nu numai la nivel declarativ ci și la nivel faptic.

Chiar dacă suntem la guvernare sau nu, noi toți cei care am primit votul de încredere al cetățenilor pentru a-i reprezenta în Parlamentul României, trebuie să continuăm lupta pentru îmbunătățirea statutului cadrelor didactice.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA