AcasăActualitateSocialMERIT - SoftVision a premiat cel mai bun proiect studentesc de software...

MERIT – SoftVision a premiat cel mai bun proiect studentesc de software premiat in Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Concursul de proiecte studenţeşti StudentVISION a avut loc în data de 20 iunie 2012 la Baia Mare, în cadrul Universităţii de Nord din Baia Mare, la Facultate de Ştiinţe. SoftVision, cel mai mare angajator din domeniul IT din Baia Mare, se implică activ în acţiuni educaţionale şi sprijină tinerii în dezvoltarea lor profesională încă din timpul faculăţii.

Compania de IT a premiat cea mai reuşită şi mai originală lucrare din concurs, “Robotul de Asistenţă”, proiectul dezvoltat de Anca Osan şi Alexandru Alexan, doi masteranzi ai Universităţii de Nord din Baia Mare. Robotul are senzori de mişcare şi poate fi controlat de la distanţă printr-o aplicaţie sau prin comenzi vocale, având funcţie de asistenţă. Utilizatorul îi poate comanda să se deplaseze în direcţiile dorite, să urmărească un corp în mişcare sau să transmită video live pe internet.

Acest premiu este o motivaţie în plus, pentru a continua cercetările şi lucrul pe acest proiect. Este o mare satisfacţie pentru noi faptul că proiectul a fost apreciat. În continuare dorim să dezvoltăm aplicaţia folosită pentru proiect, pentru că cel mai mult ne dorim ca acest robot să fie vandabil. Premiul oferit de SoftVision va fi folosit cu siguranţă pentru dezvoltarea continuă a acestui proiect”, mărturiseşte Anca Osan.

În total au fost înscrise în concurs 12 proiecte, care au concurat la categoriile: Visual Projects and Computer Graphics, Computational Engineering and Web Design, Computational Methods and Metaheuristics, Simulation Software and Robotics, sau Computational Science and Applications.

Din juriul concursului au făcut parte patru specialişti ai companiei SoftVision, împreună cu profesori de specialitate din cadrul universităţii, care au notat cele mai bune lucrări şi au premiat cea mai inedită idee a studenţilor.

SoftVision oferă asistenţă tehnică şi materială universităţilor locale şi a decis ca şi anul acesta să sprijine Facultatea de Ştiinţe din Baia Mare în cadrul concursului de proiecte. Studenţii au dat dovadă de creativitate în realizarea lucrărilor şi este o bucurie pentru noi să ajutăm tineri pasionaţi de software să îşi dezvolte talentul”, a declarat Victor Hernerst, Site Manager SoftVision Baia Mare.

SoftVision este compania românească de software development outsourcing cu sediul central în Cluj-Napoca şi birouri în Baia-Mare, Iaşi şi San Jose (California, SUA) şi un nou birou în Timişoara. În cei 14 ani de activitate, compania s-a specializat în oferirea de servicii de programare, dezvoltare de aplicaţii şi produse software, furnizarea de servicii de testare, asigurarea calităţii şi suport, în domenii variate: telecomunicaţii, finanţe, media, servicii medicale etc. Expertiza sa acoperă majoritatea limbajelor de programare şi tehnologiilor utilizate în prezent: iOS, Android, Java, C++, .NET/Windows, PHP, JavaScript, Database, Application/Web server, Test Automation şi altele.

Informatii si fotografii furnizate de Andreea Oprea, PR Specialist SoftVision

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA