AcasăActualitate112MEGA-EVAZIUNE - Percheziții de amploare la sediul a 38 de firme. Ar...

MEGA-EVAZIUNE – Percheziții de amploare la sediul a 38 de firme. Ar fi vizați și finii lui Becali 

spot_img

DISTRIBUIȚI

MEGA-EVAZIUNE Descinderi de amploare în București, Ilfov, Constanța și Călărași la sediul a 38 de firme. Acționarii acestora sunt bănuiți de evaziune fiscală și spălare a banilor.

MEGA-EVAZIUNE Prejudiciul este estimat la de aproximativ cinci milioane de euro. Urmează să fie puse în aplicare 47 de mandate de aducere.

Potrivit unor surse din DICE, printre cei vizați s-ar număra și nepoții și finii latifundiarului Gigi Becali, conform Realitatea.

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează 38 de percheziții în București și în județele Ilfov, Constanța și Călărași, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor firme și la locuințele persoanelor ce coordonează activitatea acestora.

„În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea de către reprezentanții unor societăți comerciale, ce și-au desfășurat activitatea în domeniul agricol, al construcțiilor și comerțului, a unor posibile infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor.

Cei în cauză ar fi evidențiat cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale ori alte operațiuni fictive. În fapt, în contabilitatea acestor societăți ar fi fost înregistrate facturi emise de ‘societăți-fantomă’ (care nu au funcționat niciodată la sediul declarat, nu au avut angajați sau mijloace logistice necesare susținerii unei activități comerciale), precum și documente de plată a contravalorii acestor facturi, cea mai mare parte din sumele de bani achitate fiind retrase ulterior, în numerar, din conturile bancare ale firmelor fantomă”, se menționează în comunicatul Poliției.

La activități participă aproximativ 100 de polițiști de investigare a criminalității economice, de la investigații criminale și de la transporturi din cadrul IGPR, de la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și de la inspectoratele de poliție județene

Vor fi puse în aplicare 47 de mandate de aducere, persoanele în cauză urmând a fi audiate la sediul Direcției de Investigare a Criminalității Economice.

Prejudiciul adus bugetului de stat prin eludarea obligațiilor fiscale aferente activității comerciale desfășurate a fost estimat la 25 de milioane de lei (peste 5 milioane de euro).

sursa INFO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA