Acasăoameni noiMĂSURI - Guvernul a suplimentat numărul de posturi pentru DNA

MĂSURI – Guvernul a suplimentat numărul de posturi pentru DNA

spot_img

DISTRIBUIȚI

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, suplimentarea cu 45 a numărului maxim de posturi ale Direcției Naționale Anticorupție, respectiv 10 posturi de specialiști IT și economiști, precum și 35 de posturi de personal economic și administrativ, informează Executivul într-un comunicat transmis miercuri AGERPRES.

Conform sursei citate, numărul maxim de posturi de specialist va crește de la 55 la 65 de posturi, având în vedere creșterea constantă a volumului de activitate, precum și diversificarea specializărilor necesare pentru efectuarea rapoartelor de constatare.

De asemenea, suplimentarea cu 35 de posturi a personalului economic și administrativ este necesară în contextul preluării de către DNA a activităților de administrare și întreținere a sediului central, cu personal propriu, ceea ce ar reduce la jumătate valoarea cheltuielilor actuale, respectiv la 450.000 lei pe an, precizează comunicatul Guvernului.

Sursa citată menționează că valoarea estimată a cheltuielilor salariale pentru cei 10 specialiști este de aproximativ 1,3 milioane de lei/ an, iar pentru cele 35 de posturi de personal contractual este de 900.000 de lei/ an.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA