Acasăoameni noiMĂSURI - Blue Air redirecționează spre aeroportul din Liege cursa programată, miercuri,...

MĂSURI – Blue Air redirecționează spre aeroportul din Liege cursa programată, miercuri, pentru Bruxelles

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cursa aeriană București – Bruxelles – București de miercuri va fi redirecționată spre aeroportul din Liege, iar pasagerii vor fi transferați gratuit cu autocarul între Bruxelles – Gare du Nord și Aeroportul Liege, a anunțat compania aeriană într-un comunicat de presă.

‘Ținând cont de faptul că astăzi Aeroportul Bruxelles Zaventem este în continuare închis, compania Blue Air a luat măsurile necesare pentru a asigura în deplină siguranță operarea zborului 0B123/124 București — Bruxelles — București din 23 martie 2016. Astfel, Blue Air a hotărât redirecționarea zborului către Aeroportul Liege (situat la 80 km de Bruxelles), cu următorul orar de zbor: 0B123 17,05 București — 19,00 Liege, 0B124 19,45 Liege — 23,30 București (toate sunt ore locale)’, se menționează în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, pasagerii vor fi transferați gratuit cu autocarul între Bruxelles — Gare du Nord și Aeroportul Liege.

În acest context, reprezentanții Blue Air precizează că pasagerii trebuie să se prezinte cu trei ore înainte de zbor la punctul de întâlnire din Bruxelles — stația de autocare dedicată din Gare du Nord. De asemenea, compania aeriană va asigura transferul cu autocarul către Bruxelles — Gare du Nord și pasagerilor care vor ateriza la Liege.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA