AcasăAdministrație“MASA PE ROȚI” - Vârstnicii din Baia Mare vor fi consiliați telefonic...

“MASA PE ROȚI” – Vârstnicii din Baia Mare vor fi consiliați telefonic de către 40 de voluntari cu suflet mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vârstnicii sunt un element cheie al societății moderne, deoarece sunt purtătorii vii ai istoriei comunității actuale. Acest lucru ne face să credem că o națiune care nu își respectă bătrânii nu are nici un viitor.

Clădirea societății moderne a fost posibilă doar cu ajutorul lor. Prin implicarea și perseverența lor au putut realiza un climat favorabil dezvoltării. “Virtutea cea mai de preț a orașului stă în iubirea reciprocă a cetățenilor săi” este crezul suprem pe care cetățenii municipiului Baia Mare îl poartă în suflet, acest lucru marcând faptul că întrajutorarea și respectul sunt caracteristici esențiale ale acestui municipiu.

Proiectul “Respect pentru bunici” a luat naștere din dorința de a fi aproape de vârstnicii urbei și de a le oferi respectul pe care îl merită. Trăim o perioadă destul de grea, iar prin prisma acestui lucru ne face plăcere să credem că proiectul “Respect pentru bunici” este pregătit să deschidă o nouă etapă în viața celor 210 de beneficiari și să-i ajute să depășească mult mai ușor aceste momente destul de triste ale vieții pe care le tranzităm.

Vârstnicii simt mult mai amplu trecerea de la o viață normală la una haotică în care teama de noul coronavirus, un real inamic, îi aduce în pragul depresiei sau a anxietății și care, în aceste zile, se strecoară puțin câte puțin în viețile lor.

Cele trei servicii sociale “Masa pe roți”, Centrul de Zi și Centrul de Voluntariat sunt pregătite să ofere un climat favorabil extrem de necesar în cadrul vieții de zi cu zi.

Centrul de Voluntariat, prin cei 40 de voluntari vârstnici, își propune să promoveze îmbătrânirea activă, participarea activă, dar și civismul social în rândul bătrânilor. Pentru a preveni infectarea cu SARS-CoV-2, cei 40 de voluntari nu vor face vizite la domiciliul celor 50 de persoane vârstnice din cadrul serviciului social “Masa pe roți”, ci vor avea doar conversații telefonice pentru a nu se simți singuri.

Pe lângă această activitate, voluntarii vor realiza și întâlniri cu elevii și studenții în mediul online, prin susținerea de sesiuni de informare privind îmbătrânirea activă, dar și promovarea civismului social.

Voluntarii reprezintă un stâlp de sprijin pentru activitățile desfășurate în cadrul Centrului de Zi, respectiv susținerea activităților de ergoterapie și terapie ocupațională pentru cei 120 de beneficiari ai Centrului.

Înscrierea în grupul țintă se poate face la numărul de telefon 0733 303 147, sau la adresa de e-mail respectpentrubunici@gmail.com. Proiectul “Respect pentru bunici” este derulat prin Direcția de Asistență Socială fiind cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Capital Uman 2014-2020, cod SMIS 127397.

Biroul de presă al Primăriei Baia Mare

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA