AcasăMARAMURESUL ISTORICMARTIRII DIN MOISEI – PS Iustin a oficiat Sfânta Liturghie şi Parastasul...

MARTIRII DIN MOISEI – PS Iustin a oficiat Sfânta Liturghie şi Parastasul de pomenire a celor 29 de eroi

spot_img

DISTRIBUIȚI

MARTIRII DIN MOISEI Vineri, 21 octombrie 2016, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat, în Moisei, Sfânta Liturghie Arhierească şi Slujba Parastasului de pomenire a celor 29 de eroi martiri împuşcaţi de hortişti în Moisei.

PS Iustin Sigheteanul a oficiat Sfânta şi Dumnezeiască Liturghie în biserica „Izvorul Dragoş” din Moisei, cu hramul „Înălţarea Domnului”, când Biserica şi cetăţenii României sărbătoresc Ziua Eroilor. Biserica se află la doar un kilometru de casa în care au fost împuşcaţi eroii martiri români şi obeliscul ridicat de primărie în cinstea lor.

Oficierea Sfintei Liturghii în ziua de 21 octombrie, când Biserica Ortodoxă îi pomeneşte pe Sfinţii Martiri Ardeleni, în biserica „Izvorul Dragoş, a devenit, deja, o tradiţie instituită de ierarhul maramureşean. Din soborul de 27 de preoţi şi diaconi au făcut parte pr. dr. Cristian Ştefan, consilier eparhial, pr. Mihai Chira, protopopul de Vişeu, pr. Matei Şandor, paroh, preoţi din parohiile învecinate. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul de muzică psaltică „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de diacon drd. Adrian Dobreanu.

Pomenirea eroilor martiri

În cadrul Sfintei Liturghii Arhiereşti, la momentul dedicat celor plecaţi dintre noi, Preasfinţia Sa a pomenit, cu glas tare şi emoţie firească, numele celor 29 de eroi martiri împuşcaşi de hortiştii unguri, în 14 octombrie 1944, în cele două case, una devenită memorială, situată la marginea drumului. Atunci, în casa aceea, sângele curs din corpul martirilor era până la gleznă, povestea singurul supravieţuitor, iar Moiseiul a trecut prin teroare, 300 de case fiind distruse prin incendiere, iar oamenii erau plecaţi în munţi, ca să nu fie împuşcaţi.

92ef29714b2549b1823b1cedfdbccf8d

Cuvântul de învăţătură

Cuvântul de învăţătură al Arhiereului a fost dedicat eroilor martiri transilvăneni – Sfinţii Visarion Sarai, Sofronie şi Oprea Miclăuş, Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel – careau luptat împotriva impunerii confesiunii greco-catolice în Ardeal: „Toate aceste pătimiri şi răstignirea pentru neam şi credinţă a românilor sunt pentru noi momente de aducere aminte şi pagini de istorie sfântă. De aceea, îi comemorăm, îi cinstim şi Îl rugăm pe Dumnezeu să-i încununeze, iar pe noi să ne învrednicească să urmăm pilda credinţei lor, pilda credinţei mărturisitoare, prin iubire de neam, prin iubire de ţară, prin fidelitate faţă de credinţa noastră sfântă şi prin cinstirea pe care le-o aducem în sfintele biserici. Am alăturat lor şi pe martirii de la Moisei, care au murit tot pentru neam şi credinţă, în 14 octombrie 1944, ucişi tot de oameni străini de neamul nostru, de trupele hortiste în retragere.”

La sfârşitul Sfintei Liturghii, P.S. Iustin Sigheteanul a primit o icoană cu Cina cea de Taină, care va fi păstrată în Muzeul Episcopiei.

Parastas la Monumentul eroilor

După Sfânta Liturghie Arhierească, toţi creştinii din biserică, împreună cu preoţii, au plecat pe jos la Monumentul Eroilor, unde a fost oficiată Slujba de pomenire a eroilor martiri. La Monumentul Eroilor de la Moisei, creat de sculptorul Vida Gheza, P.S. Iustin Sigheteanul, împreună cu soborul, a oficiat slujba de pomenire a eroilor, după toată tradiţia Bisericii Ortodoxe. În mulţimea asistenţei, s-au aflat şi 5 urmaşi, din judeţul Mureş, ai celor ucişi aici, prin împuşcare, prin geamul casei, în 14 octombrie 1944.

Comemorarea civilă s-a petrecut la Monumentul ridicat de primărie în cinstea eroilor martiri, printr-un ceremonial militar. Un grup de copii de la Şcoala „Izvorul Dragoş” au interpretat un cântec. Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de onoare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA