AcasăOPINIIMarea ciolaniadă (2). Maramureșul va avea cam aceleași triste figuri în Parlament

Marea ciolaniadă (2). Maramureșul va avea cam aceleași triste figuri în Parlament

spot_img

DISTRIBUIȚI

*Mă străduiesc din răsputeri să înțeleg cum se poate ca parlamentarii fostei puteri portocalii sau susținătorii acesteia, cei care au votat impotriva tuturor moțiunilor de cenzură inițiate de USL, care au fost părtași la fărădelegile prin care s-au tăiat salariile, s-au impozitat pensiile sau s-a majorat TVA-ul, se regăsesc astăzi, în Maramureș, pe listele PNL pentru viitorul Parlament? Nu pot să cred că în PNL nu s-au găsit cinci oameni destoinici pentru a fi nominalizați în colegiile care le revin, ca să nu fie nevoie de asemenea importuri de prost gust, care sunt până la urmă o mare batjocură la adresa maramureșenilor. Nesimțirea și interesele personale ale celor care conduc filiala locală sunt ne mai întâlnite în viața politică maramureșeană.

*Se tot bate apa-n piuă pe tema obținerii de către USL a cel puțin 50% din numărul de parlamentari. E o mare prostie să creadă că vor guverna fără probleme având majoritate parlamentară. Cine poate băga mâna în foc că parlamentari USL, gen Zoicaș sau Leșe, nu vor pleca spre alte zări la prima ofertă tentantă pentru ei și familiile lor? Și ca ei mai este o armată de curve politice înregimentate în adunătura trădătoare a generalului izmănar, toate regăsindu-se printre candidații USL. Cine a trădat odată o va face și altădată, spune învățătura de minte, dar în USl se pare că nimeni nu are prea multă minte și putere de decizie ca să oprească năvala fostelor lăcuste portocalii.

*Și uite așa ne vom trezi cu aceleași triste figuri și în viitorul Parlament. Vom scăpa poate de fostul depanator radio-TV Ștefan Buciuta, aflat într-o situație ingrată după ce ucrainenii din zona Suceava (în cârdășie cu cei din Maramureș), l-au deposedat de titulatura de președinte al UUR. N-ar fi de mirare ca abilul delapidator de fonduri financiare destinate minorității să o încurce rău de tot după ce va scăpa de scutul răufăcătorilor aleși, numit pompos ”imunitate parlamentară”. Bine, aici lucrurile sunt clare, Buciuta va fi înlocuit cu un alt tovarăș de nădejde, suceveanul Dumitru Morhan, mult, mult mai dibaci în excrocherii de toate genurile.

*Își va menține mandatul și Ștefan Beres de la UDMR, actuala lege electorală favorizând pe față minoritatea maghiară, evident în detrimentul majorității, fapt care ne face să regretăm și mai mult uninominal pur în care ”câștigătorul ia totul” și nu mai e posibilă redistribuirea voturilor. Din cauza acestei metode păguboase în primul rând pentru electorat, s-ar putea să ne trezim și cu un parlamentar al ”investitorului” Fărădinte, dacă nu cumva până în decembrie gogoașa puradelului se va dezumfla de tot. Oricum, riscul rămâne.

*Rămâne greu de explicat intenția primarului Cătălin Cherecheș de a forța candidatura liberalului Cristian Niculescu Țâgârlaș, din postura de independent, pentru un mandat de senator în Colegiul Baia Mare. Sofocle spunea că norocul nu ajută pe cei lipsiți de curaj. Corect, dar e bine de știut că norocul nu însoțește pe nimeni totdeauna. Cu norocul trebuie să ne purtăm ca și cu sănătatea: să ne bucurăm de el când e bun, să avem răbdare când e rău, și să nu apelăm niciodată la remedii mari fără o necesitate extremă. Se aude că și Mircea Dolha, un liberal de conjunctură, ar urma să beneficieze de sprijinul primarului pentru o candidatură în Colegiul Baia Mare Vest pentru Camera Deputaților. Nu-i cam mult? Haiducia politică de acest tip poate avea urmări deosebite pentru inițiatorul ei. Până la urmă acțiunea se îndreaptă împotriva unui sistem (USL) destul de bine pus la punct. Cu sistemul te poți lupta, dar nu câștigi niciodată, tot te răpune, indiferent de poziția pe care o ocupi în timpul bătăliei. Despre acest subiect vom mai vorbi dacă va mai fi de actualitate.
Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA