AcasăActualitateMARAMUREȘUL SĂLBATIC - Încă un câine împușcat mortal, de data aceasta la...

MARAMUREȘUL SĂLBATIC – Încă un câine împușcat mortal, de data aceasta la Iadăra. Vinovat ar fi un braconier

spot_img

DISTRIBUIȚI

Au trecut câteva zile de la cazul din Coaș, care a stârnit revoltă printre maramureșeni. Doi câini au fost împușcați intenționat de către un băimărean (de al doilea s-a aflat ulterior, în cadrul anchetei deschise de către polițiști). Atunci, bărbatul le-a declarat agenților că a fost atacat de către unul dintre câini, așadar a procedat la împușcarea acestuia în cap. Bărbatul s-a ales cu dosar penal și, dacă va fi găsit vinovat, riscă chiar să ajungă după gratii pentru fapta sa.

Acum, o nouă crimă a fost scoasă la iveală de către un maramureșean, paznic al unui fond de vânătoare din Iadăra. În urmă cu câteva zile, Pruna Marian spune că a găsit vineri un câine de talie mică împușcat mortal în zona proprietății stăpânului. Vinovat ar fi, spune paznicul, un individ necunoscut care se afla la braconaj. Vă redăm mai jos, integral, postarea paznicului:

!!!! ATENȚIE !!!
TRĂIM ÎNTR-O LUME NEBUNĂ!!!
NU NE MAI SĂTURĂM SĂ UCIDEM!!! După cazul de la Coaș, urmează Iadăra!!!
De câțiva ani de zile primim acuzații atât eu în calitate de paznic sau vânător cât și gestionarul fondului de vânătoare 41 Iadăra, Mureșan Andrei că vă împușcăm câini, și orice câine ar fi fost împușcat pe fondul de vânătoare de vină am fi doar noi doi.
Ieri in jurul amiezii un cățel de talie mică a fost impuscat în Iadăra pe/lângă proprietatea omului de către o persoana „necunoscuta” care era la braconaj și nu deține nici o autorizație pe acest fond de vânătoare. Bineînțeles că doar noi ar trebui sa fim de vină si am inceput sa primim telefoane și întrebări. Precizez ca în momentul in care stapanul câinelui a sunat la politie atat eu cat si Mureșan Andrei ne aflam la sediul asociației in Șomcuta Mare, neavând nici un alt vânător sau paznic in teren in momentul in care cainele a fost impuscat.

In momentul in care cei de la politie ne-au sunat noi eram împreună la sediul asociației nicidecum in Iadăra pe deal unde s-a întâmplat incidentul. Orice câine este împușcat in Iadăra sau Stejera sau in alte sate aparținătoare, noi suntem acuzați de tot ce se întâmplă. Sper ca poliția va demara o ancheta serioasă si il vor descoperi pe cel care face uz de arme fara drept sau poate este chiar deținător de arme ilegale, atâta timp cat nimeni nu l-a văzut dar cainele saracul a venit până in curte unde a si murit, tind sa cred ca cineva din apropiere se ocupă de astfel de lucruri și de aceea a reușit sa se ascundă imediat.
Câinele a fost preluat de poliție și DSV.

Deci, nu mă mai acuzați pe nedrept fără probe doar după presupunerile voastre!!! Și daca era in camp sau in padure acest cățel eu unul nu l-as fi împuscat deoarece la cât este de mic nu ar putea produce nici un fel de pagube pentru fauna cinegetica!!!
Nu este prima dată când cineva încearcă sa îmi însceneze mie astfel de faze. Pentru cei care nu știu, Da, eu sunt singurul vânător din Iadăra care deține autorizații de vânătoare pe acest fond. Dacă vedeți alte persoane în teren sau cu gipurile, anunțați-mă sau sunați direct la poliție,ca să nu se mai repete cazul de ieri”, a scris Pruna Marian.

Ce spune Poliția

În 5 februarie a.c., ora 12.28, polițiștii din Mireșu Mare au fost sesizați de către o femeie de 70 de ani, cu privire la faptul că în satul Iadăra în curtea locuinței sale de domiciliu, și-a observat câinele, un mascul de patru ani, care prezenta o plagă în zona stomacului. La fața locului polițiștii au constatat faptul că acel câine este decedat. Cadavrul câinelui a fost transportat și predat la D.S.V.S.A. Maramureș în vederea stabilirii cauzei morții. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere a animalelor, cu intenție, fără drept”, a declarat purtătoarea de cuvânt a IPJ Maramureș.

 

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA