AcasăNews AlertMARAMUREȘENI CU CARE NE MÂNDRIM! Tânără speranță a tenisului românesc: la 9...

MARAMUREȘENI CU CARE NE MÂNDRIM! Tânără speranță a tenisului românesc: la 9 ani, Raluka Matei a câștigat primul său turneu oficial al Federației Române de Tenis

spot_img

DISTRIBUIȚI

O tânără tenismenă din Maramureș a ajuns să impresioneze la nivel național după ce a participat la 3 turnee oficiale în această vară, unde s-a clasat pe locurile 4, 3, 2 și, în final, a reușit să cucerească un turneu oficial al FRT. 

Raluka Matei are 9 ani, este din Tăuții Măgherăuș și activează pentru clubul ACS Orizont Baia Mare. A început să joace tenis în urmă cu 3 ani, iar roadele muncii sale încep să se vadă. Sportiva antrenată de profesorul Marius Babiciu a participat în luna iulie la BT Tenis Cup – Cluj Napoca, unde s-a clasat pe locul IV, pentru ca mai apoi să urce pe podium, cucerind locul 2 la Turneul Marc Tenis – Cluj Napoca.

În luna august, rezultatele Ralukăi au fost din ce în ce mai frumoase, astfel că la Turneul de la Bistrița s-a clasat pe locul al III-lea, apoi la Satu Mare pe locul II și, în final, la Zalău, în perioada 28-30 august Raluka a reușit să-și îndeplinească visul și să câștige locul întâi, aducând în Maramureş Cupa „Memorial Ioan Cioran”.

În cadrul turneului din Zalău, Raluka a jucat 4 meciuri din care doar unul cu o jucătoare de vârsta sa, în celelalte 3 întâlnind jucătoare mai mari. Și-a construit victoriile punct cu punct, cu determinare și hotărâre, având în spate susținerea colegilor de club și a profesioniștilor care au ajutat-o să ajungă la această performanță: antrenorul Marius Babiciu și preparatorul fizic Adorian Moldovan.

Raluka are 9 ani, este originară din Tăuții Măgherăuș și urmează cursurile Școalii Gimnaziale „Dr. Victor Babeș” din Baia Mare, la secția germană.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA