AcasăMARAMURESUL ISTORICMamă, plec în America! Românii au liber la slujbe temporare în Statele...

Mamă, plec în America! Românii au liber la slujbe temporare în Statele Unite

spot_img

DISTRIBUIȚI

Serviciul de Imigrări al Statelor Unite (USCIS) a anunţat că Departamentul Securității Interne şi Departamentul de Stat au inclus România pe lista celor 58 de ţări ai căror cetăţeni sunt eligibili să obţină locuri de muncă temporare în SUA în domeniul agricol şi nu numai.

Decizia este valabilă timp de un an de la data publicării în Federal Register, iar programele de intrare pentru care se aplică sunt H-2A şi H-2B, potrivit U.S. Citizenship and Immigration Services (USCIS). Vizele pentru „muncitori calificaţi sezonieri (H2A si H2B)“ pot fi prelungite de două ori, până la o durată maximă de de trei ani şi cererile trebuie să fie însoţite de:

– o copie a formularului I-797 Notice of Approval;

– o scrisoare de la angajator, sau o scrisoare de confirmare de la angajator, ori ultimele taloane de salariu, în cazul prelungirii;

– ca şi „dovada legăturilor puternice cu România, care îl vor determina pe solicitant să revină la finalul contractului“, potrivit datelor de pe site-ul Ambasadei SUA la Bucureşti, unde nu au putut fi obţinute lămuriri suplimentare astăzi.

Alte surse de informaţii spun că, în practică, angajatorul face demersurile necesare obţinerii vizei. Cererea trebuie depusă cu cel puţin 45 de zile înaintea de data începerii lucrului, dar nu mai devreme de 4 luni de la această dată.

Viza H2B se poate transforma în orice alt tip de viză şi, pe timpul derulării ei, se poate începe procedura de obţinere a Green Card, cu condiţia ca angajatorul să ofere un loc de muncă de lunga durată. Posesorii acestei vize pot fi însoţiţi de familie, care pot solicita viza H4, potrivit casei de avocatură Frank G. Becker, care susţine că numărul maxim de vize H2B eliberate anual ar fi de circa 66.000. Ar exista şi o listă cu meseriile pentru care se consideră sunt prea mulţi lucrători în SUA.

Alte surse susţin că programul H2B SUA se adresează celor cu vârste între 21 şi 40 de ani iar durata maximă a acestui program ar fi de 10 luni. Viza H2A are aceleaşi caracteristici cu viza H2B , doar că se referă la locurile de muncă în agricultură.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA