Acasă Actualitate MÂINE SE JUDECĂ! - O avocată din Baia Mare a contestat în...

MÂINE SE JUDECĂ! – O avocată din Baia Mare a contestat în instanță decizia de carantinare a orașului

DISTRIBUIȚI

Hotărârea prin care s-a decis ca municipiul Baia Mare să intre în carantină a fost contestată în instanță iar termenul a fost stabilit deja. O avocată din Baia Mare, Alina Cioltea, a contestat la Curtea de Apel Cluj hotărârile prin care a fost solicitată măsura carantinării zonale, dar și hotărârile prin care au fost stabilite restricțiile pentru 14 zile pentru Baia Mare. Totodată, aceasta a contestat la Curtea de Apel București și Ordinul de Carantinare a municipiului Baia Mare emis de Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

Demersul avocatei a fost făcut în nume propriu. În ambele cazuri s-a stabilit ca termen de judecată data de 16 noiembrie 2020.

Ce spune avocata Alina Cioltea

Legea dă dreptul oricărei persoane afectate de măsurile luate de autorități să se adreseze instanței pentru a exista un control de legalitate și de oportunitate a adoptării măsurilor luate. Iar eu sunt un cetățean afectat de aceste măsuri, un cetățean căruia autoritățile nu i-au oferit niciun fel de explicații, niciun fel de dovezi, un cetățean care s-a trezit la ora 17 în data de 11 noiembrie 2020, speriat de RO alert că există un risc vital dacă părăsesc locuința. Este firesc ca cetățenii să aibă acces la toate informațiile care stau la baza luării unor măsuri atât de drastice, iar prin prisma profesiei tind să analizez și legalitatea luării unor măsuri restrictive de drepturi și libertăți, inclusiv prin prisma dispozițiilor constituționale”, a declarat av. Alina Cioltea pentru VasileDale.ro

 

Sursă: VasileDale.ro

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline





TE-AR MAI PUTEA INTERESA

ACȚIUNE LA FRONTIERĂ – 5 tineri din Afganistan au fost prinși în timp ce voiau să treacă grani ilegal

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare – ITPF Sighetu Marmației au depistat și reținut cinci cetățeni din...

PROGRAM URBIS – Cum circulă autobuzele în perioada 30 noiembrie – 1 decembrie

Societatea de transport public în comun, SC URBIS, a publicat un comunicat prin care se aduce la cunoștința cetățenilor că programul autobuzelor în perioada...

Apjok Norbert (UDMR): Mai puțină birocrație în sistem și servicii medicale în toate localitățile din țara noastră

Am simplificat accesul la rețetele compensate - ceea ce a favorizat administrarea sistemului de sănătate. În același timp, am introdus un amendament favorabil pacienților,...

Gheorghe Șimon (PSD): ”Guvernul PNL acceptă la vânzare măști neconforme”

Guvernul PNL acceptă vânzarea a 50% din măști fiind neconforme și face asta în cunoștință de cauză, susține deputatul PSD de Maramureș, Gheorghe Șimon,...

ULTIMA ORĂ: SALVARE ÎN BAIA MARE – Un muncitor de la Multi Lact și-a prins mâna într-un utilaj

Misiune de salvare de ultima oră în Baia Mare. Pompierii au fost alertați în urmă cu puțin timp cu privire la un accident de...