Văzînd amatorismul celor care conduc astăzi România, poate că aş mai fi făcut unele reevaluări în legătură cu Traian Băsescu. Dar, după condamnarea Marianei Rarinca doar pentru spălarea de păcate a Laurei Codruţa Kovesi şi Liviei Stanciu, trimit spre el cele mai vulgare, mai dure, mai jignitoare şi mai umilitoare cuvinte posibile! Căci le-a adus pe capul nostru şi ni le-a lăsat moştenire de parcă ne-ar fi blestemat să nu ne mai revenim niciodată.

Cum, domne, aşa, în văzul tuturor, cu o neruşinare ce sfidează orice tratat de psihiatrie, să întorci o sentinţă definitivă şi s-o condamni pe această femeie, după ce ai ţinut-o arestată ilegal 191 de zile, şi să crezi că, în afara slugilor acoperite din presă, cineva va crede că ăsta a fost un proces corect? Chiar şi după ce o ţară întreagă a înţeles că totul este o făcătură ordinară a Liviei Stanciu, care avea o datorie mai veche de achitat către femeia care i-a fost un fel de servitoare în casă, iar atunci cînd amărîta şi-a cerut banii, s-a folosit de funcţia şi de relaţia ei cu şefa DNA pentru a o băga în puşcărie numai să nu-i dea cei 2.000 euro datoraţi!

Vă daţi seama ce era în mintea acestei ţărăncuţe aduse de la Galaţi de Traian Băsescu pentru a o face şefa celei mai înalte instanţe de judecată? Cîte aere pe ea, văzînd că vine acel Audi A8 s-o ia de acasă, s-o ducă la shopping! Cine a ascultat-o pe Livia Stanciu a putut să vadă cît de limitat este limbajul său, nu cel juridic, ci acela normal, în care nu a fost capabilă niciodată să vorbească fără a se umfla în pene. Ea, care ia în fiecare lună un purcoi de bani, n-a vrut să-i dea măcar o parte din suma datorată celei care l-a slujit şi pe bărbatu-său şi pe ea, rînind prin birourile şi casa lor.

Şi să nu fi avut vreo restanţă, Stanciu putea, din generozitate sau pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru că i-a dat în viaţă mai mult decît merita, ar fi putut să facă orice altcvea decît s-o bage în puşcărie pe amărîta de Rarinca. Dar Stanciu ştie că nu Dumnezeu i-a dat totul, ci Traian Băsescu, iar de la acesta a învăţat că oricine îndrăzneşte să i se împotrivească trebuie să ajungă la bulău!

La fel şi cu Laura Codruţa Kovesi. Baschetbalistă hîrşită prin cantonamente, în mod sigur nu avea ea timp de tocit pe cursurile de drept, însă îl avea pe tăticul ei mare procuror-şef care a compensat totul. Şi, cum sta ea în Sibiu, femeie măritată cu ambiţii casnice, acelaşi Traian Băsescu a chemat-o în Capitală şi a făcut-o peste noapte procuror general al României! Vă daţi seama, într-o ţară în care avem somităţi în materie de drept penal, să se vadă ea procuror general, lăudată de ambasade, decorată şi ridicată în slăvi – cum să reziste timida de la Sibiu! A lăsat baltă familia şi, asemenea măicuţelor care renunţă la bucuriile vieţii pentru a se duce la mănăstire pentru a-l urma pe Dumnezeu, Codruţa s-a înrolat în turma de credincioşi ai cardinalului Băse, cel care i-a dat mai mult decît visase vreodată.

Aceste două femei, mai ales comportamentul lor faţă de oameni, mi-au adus aminte de un personaj din romanul „Războiul sfîrşitului lumii”: Leul din Natumba. Era o femeie hidoasă, în care toţi aruncau cu pietre şi o batjocoreau, pînă cînd a întîlnit-o El, Învăţătorul, şi a luat-o în turma de credincioşi care-l urmau în timp ce El propovăduia credinţa. S-a văzut băgată în seamă şi, la sfîrşit, cînd armata guvernului îl înconjurase şi toţi credincioşii au luat-o la fugă, ea a fost singura care i-a rămas alături. „De ce ai rămas cu mine?”, întreabă Învăţătorul. „Pentru că Tu eşti singurul care m-a făcut să mă simt Om!”, a zis Leul din Natumba.

Această parabolă este singura explicaţie a comportamentului celor două femei pe care Traian Băsescu le-a adunat de prin ţară pentru a institui la nivelul cel mai înalt al Justiţiei, în locul principiului „dreptate pentru toţi”, singura formulă convenabilă oricărui dictator:”dreptate pentru mine”!

Şi ce altceva a făcut Livia Stanciu, dacă nu punerea în practică a acestui principiu dictatorial? Cît a fost Băsescu la butoane, nu a îndrăznit s-o trimită în puşcărie pe Rarinca pentru că ştia că Traian ar fi dat cu ea de toţi pereţii şi ar fi trimis-o, în doi timpi şi trei mişcări, din nou la cratiţa din Galaţi. Însă, imediat după plecarea Lui, Livia s-a văzut eliberată şi a vrut să-şi arate muşchii fleşcăiţi, năpustindu-se asupra bietei sale slujnice!

Pe Mariana Rarinca românii o vor uita. Au dat ei cu pietre în Corneliu Coposu pentru a-l pune pe soclu pe Ion Iliescu, deci ce mai contează acum Mariana Rarinca? Nici nu ne dăm seama ce va însemna, totuşi, acest episod în viaţa noastră de acum înainte, cîţi dintre noi vor deveni victime ale Justiţiei pentru că acum tac şi acceptă acest abuz incredibil!

Abia începuseră judecătorii să înţeleagă rolul extraordinar pe care-l au în societate şi, iată, se văd acum din nou, aşa cum fuseseră pînă în 1989, la cheremul procurorilor. Nici unul nu va mai îndrăzni să-i contrazică, ştiind că pot să păţească acelaşi lucru ca şi cei doi judecători care o achitaseră pe Rarinca (veţi vedea că lucrurile vor merge şi mai departe şi vor fi anchetaţi pentru îndrăzneala de a nu le da dreptate Isuselor din Justiţie!).

Odată cu Cazul Rarinca, Justiţia redevine o armă în mîna politienilor, iar consecinţele sînt previzibile şi le vom simţi pe pielea noastră. Le-au mai trăit şi părinţii şi bunicii noştri. Păcat că nu am învăţat nimic din povestirile lor!

Ion Spânu