AcasăMARAMURESUL ISTORICMADE IN CHINA - Podul unei autostrazi s-a prabusit la zece luni...

MADE IN CHINA – Podul unei autostrazi s-a prabusit la zece luni de la inaugurare. Trei morti si 5 raniti

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cel puţin trei oameni au murit şi cinci au fost răniţi, după ce un pod vechi de numai zece luni de pe o autostradă din China s-a prăbuşit, vineri, în timp ce era traversat de patru tiruri, scrie Daily Mail. În ciuda acestei tragedii, care vine după cel puţin alte cinci evenimente similare în ultimul an, chinezii şi-au găsit repede alt motiv de mândrie în plan internaţional: au făcut cel mai mare fotoliu din lume.

Accidentul de pe autostradă, care s-a petrecut în provincia Heilongjiang, din nord-estul ţării, este doar una dintre incidentele de pe infrastructura în continuă extindere a Chinei. Statul comunist se mândreşte cu inaugurările neîncetate de noi autostrăzi, poduri şi tronsoane de cale ferată, însă tragediile precum cea din Heilongjiang, care se produc chiar la scurt timp după inaugurare, pun sub semnul întrebării calitatea acestor lucrări şi gradul lor de siguranţă. Acesta a fost cel de-al şaselea pod mare care s-a prăbuşit în China în ultimul an, potrivit statisticilor agenţiei Xinhua, citate de jurnaliştii britanici.

Prăbuşirea podului din nord-estul Chinei la numai zece luni de când a fost construit vine după ce, într-un mall din Shanghai, a fost prezentat un fotoliu despre care se crede că ar fi cel mai mare din lume.

Evenimentul, menit să ilustreze şi el creşterea economică a superputerii comuniste, a fost prezentat pe larg în toată presa chineză, în detrimentul incidentului de pe autostradă. La cei 6,7 metri înălţime şi 7,6 lăţime, fotoliul poate fi folosit pe post de scenă în weekend-uri şi a devenit un adevărat obiectiv turistic în zonă, mai scrie Daily Mail

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA