AcasăActualitateSocialLOVIT CU PUMNII - Pentru 75 de lei, doi minori au tâlhărit...

LOVIT CU PUMNII – Pentru 75 de lei, doi minori au tâlhărit un bărbat pe o stradă din Târgu Lăpuș

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii au identificat doi minori bănuiţi că ar fi ameninţat cu acte de violenţă şi ar fi sustras 75 de lei  de la un bărbat care se plimba aseară pe strada Petru Rareş din Târgu Lăpuş.

Ieri, la ora 22:08, un bărbat din Târgu Lăpuş a sesizat poliţia prin Apelul Unic de Urgenţă 112 că a fost victima unei tâlhării. El a declarat că, în timp ce se plimba pe strada Petru Rareş din localitatea de domiciliu, a fost acostat de două persoane necunoscute care l-au ameninţat cu acte de violenţă iar una dintre ele a reuşit să-i sustragă 75 de lei.

La scurt timp de la sesizare, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat doi minori din localitate, bănuiţi de comiterea faptei. Banii au fost recuperaţi şi restituiţi părţii vătămate .

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.

Pentru a facilita identificarea şi prinderea autorilor la scurt timp de la comiterea unei tâlhării, încercaţi să reţineţi cât mai multe detalii, precum ora comiterii faptei, aspectul agresorului, vârsta aproximativă, înălţimea, constituţia fizică, culoarea părului, a ochilor, vestimentaţia, semne particulare, numele/ poreclele folosite între agresori, numărul maşinii etc.

Nu protejaţi infractorii prin tăcere, dându-le prilejul să comită alte fapte cu violenţă! Dacă depuneţi plângere, sporiţi şansele de identificare, prindere şi pedepsire a infractorilor.

În cazul în care asistaţi la comiterea unei tâlhării sau sunteţi victima unei astfel de infracţiuni, apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112!

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA