AcasăActualitateSocialLOR LE PASĂ! - Micii ecologiști de la Şcoala Gimnazială ”Nichita Stănescu”...

LOR LE PASĂ! – Micii ecologiști de la Şcoala Gimnazială ”Nichita Stănescu” din Baia Mare ne informează şi ne dau sfaturi privind protejarea mediului

spot_img

DISTRIBUIȚI

LOR LE PASĂ! Agenții Patrulei de Reciclare de la Şcoala Gimnazială ”Nichita Stănescu” din Baia Mare au realizat recent o amplă campanie de informare în rândurile comunităţii  băimărene, promovând gândirea ecologică.


LOR LE PASĂ! Agenții Patrulei de Reciclare de la Școala Gimnazială ” Nichita Stănescu ” arată că le pasă, că se implică în protejarea mediului ieșind în inima comunității printr-o acțiune de informare a prietenilor, colegilor, vecinilor, rudelor, cunoscuților, despre colectarea responsabilă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE).

mici-ecologisti-sc-n-stanescu-(6)

Elevii și profesorii voluntari și-au propus să atragă atenția băimărenilor asupra unui pericol de care mulți oameni încă nu sunt conștienți: faptul că aparatele electrice vechi sau stricate pe care le păstrează în gospodării sau le aruncă ca gunoi menajer sunt toxice și contribuie la poluarea care ne afectează orașul.

”Locul deșeurilor electrice este numai la reciclare” este mesajul ecologic al micilor agenți.
Cetățenii și firmele pot dovedi că l-au înțeles, trecând la fapte și debarasându-se corect și responsabil de deșeurile electrice pe care le dețin.

mici-ecologisti-sc-n-stanescu-(12)

Aceștia au posibilitatea de a recicla inteligent DEEE prin simplul gest de a le duce la punctele de colectare RoRec sau de a cere să fie preluate gratuit de la domiciliu sau de la locul de muncă, prin TelVerde 0800 444 800, apel gratuit din toate rețelele de telefonie.

În urma acestei campanii s-a strâns până acum o cantitate considerabilă de deșeuri electrice, dar acțiunea de colectare continuă. Patrula de Reciclare invită pe toți cei cărora le pasă de mediul în care trăiesc să se alăture campaniei noastre și să se implice în acțiunea de colectare de deșeuri electrice și electronice.

mici-ecologisti-sc-n-stanescu-(7)

Patrula de Reciclare este programul național de educație de mediu al Asociației Române pentru Reciclare – RoRec, derulat în unitățile de învățământ pre-universitar, care are ca scop formarea unei generaţii de tineri responsabili, caracterizaţi de grija faţă de mediu, de implicare în viaţa comunităţii şi de încrederea că activităţile lor vor aduce o schimbare benefică în societate. Asociaţia RoRec promovează colectarea selectivă a deșeurilor de  echipamente electrice și electronice (DEEE).

mici-ecologisti-sc-n-stanescu-(9)

Informații furnizate de prof. coordonator al Patrulei de Reciclare, Chira Emilia

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA