AcasăActualitatePoliticLocuitorii din 87 de comune au aflat cum pot reduce poluarea apei...

Locuitorii din 87 de comune au aflat cum pot reduce poluarea apei din fântâni. Printre ei s-au numarat si locuitorii din Seini!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ministerul Mediului şi Pădurilor anunță finalizarea celei de-a treia etape din Campania de sensibilizare şi conştientizare a Proiectului “Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienţi” – Seminariile locale.
Timp de aproape o lună și jumătate, specialiștii din cadrul Proiectului s-au întâlnit cu fermieri, agricultori, ingineri agronomi, medici veterinari, profesori, preoți, elevi și autorități locale din 87 de localități – zone vulnerabile la poluarea cu nitrați. La toate aceste Seminarii localnicii au fost informați asupra riscului poluării apelor cu nitrați și educați pentru reducerea poluării surselor de apă. Experţii de mediu le-au vorbit despre cele mai simple metode de prevenire a poluării:
– depozitarea gunoiului de grajd din gospodărie pe platforme betonate;
– amplasarea latrinelor la distanță de fântâni
– construcția corectă a fântânilor și protejarea apei
– utilizarea fertilizanților naturali și a gunoiului de grajd numai în perioadele optime pentru culturi și respectarea perioadelor de interdicție impuse de lege;
– practicarea rotației culturilor și a culturilor succesive;
– măsuri de igienizare în cadrul gospodăriilor;

Seminariile au fost organizate în două etape, în perioadele 18 octombrie – 2 noiembrie și 13-26 noiembrie 2012.
În prima perioadă (18 octombrie – 2 noiembrie), o echipă formată din experți de mediu și personal din cadrul Proiectului a ajuns în localitățile Giurgeni – Ialomița, Chișcani, Movila Miresii și Vădeni – din județul Brăila, Schela și Fundeni – județul Galați, Căiuți, Răcăciuni și Gârleni – județul Bacău, Măgurele – județul Ilfov.
O altă doua echipă a fost la Gătaia, Șag, Parța, Peciu Nou și Masloc – județul Timiș, Macea, Pecica și Bocsig- județul Arad, Sălacea- Bihor, Păulești – județul Satu Mare și Seini – Maramureș.

Cea de-a treia echipă a Proiectului „Controlul Poluării cu Nutrienți” a participat la Seminarii în comunele Scânteia, Grajduri, Mironeasa, Voinești, Miroslava, Mircești, Lețcani, Cristești, Cotnari și Deleni – județul Iași, la Ștefănești – județul Botoșani și la Cajvana în județul Suceava.
Cea de-a patra echipă a fost la Todirești, Gura Humorului, Gălănești, Vicovu de Sus și Frasin – județul Suceava, în Gherăești, Bodești, Costișa, Zănești și Dumbrava Roșie – județul Neamț, la Odorheiu Secuiesc – în Harghita și în județul Covasna – la Ozun și Cernat.
În cea de-a doua etapă a Seminariilor locale, derulată în perioada 13 – 26 noiembrie 2012, echipele formate din experți și specialiști s-au oprit în alte 41 de localități.
Prima echipă a fost la Mihăești, Cicănești, Albeștii de Argeș, Pietroșani, Priboieni, Schitu Golești, Titești și Budeasa din județul Argeș și la Gratia, în județul Teleorman.
A doua echipă a stat de vorbă cu agricultorii, fermierii și autoritățile locale din Jilava și 1 Decembrie- județul Ilfov, Comana – județul Giurgiu, Vernești și Balta Albă – județul Buzău, Budești, Sohatu și Vasilați – județul Călărași, Jilavele din Ialomița, Crevedia – județul Dâmbovița și Târgșoru Vechi din Prahova.
Cea de-a treia echipă s-a oprit la Prejmer, Dumbrăvița, Halchiu ṣi Ṣercaia – județul Braṣov, Sântimbru din Alba, Geoagiu – județul Hunedoara, Băleṣti din Gorj, Gârla Mare din Mehedinți ṣi Fărcașele, Gherceṣti ṣi Traian din județul Olt.
A patra echipă ajunge la Cruciṣor – județul Satu Mare, Fărcaṣa, Remetea Chioarului ṣi Vadul Izei – județul Maramureṣ, la Ilva Mică, Bistrița Bârgăului ṣi Urmeniṣ – județul Bistrița Năsăud , la Bonțida în județul Cluj ṣi la Gorneṣti ṣi Crăieṣti- în județul Mureṣ.
Toate aceste localități se află pe lista zonelor vulnerabile la poluarea cu nutrienți și fac parte din cele 87 incluse în cadrul Proiectului „Controlul Poluării cu Nutrienți” .
Seminariile au fost anunțate în cadrul celei de-a doua etape a Campaniei de Informare și Conștientizare a Proiectului Controlul Poluării cu Nutrienți: Caravana, care a colindat toate cele 87 de locații stabilite pentru întâlniri.
În prima etapă a Campaniei au fost organizate 11 workshop-uri în cele 11 Bazine Hidrografice din România. La aceste ateliere de lucru experții de mediu s-au întâlnit cu autorităţile locale şi specialiştii din instituţiile descentralizate în Bazinele Hidrografice.
Peste 900 de specialişti din Agenţia pentru Protecţia Mediului, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Autoritatea Sanitar Veterinară, Direcţia de Sănătate Publică, Garda de Mediu şi Direcţia pentru Agricultură şi autorităţi locale din 41 de judeţe şi din Bucureşti au participat la aceste workshop-uri.
În cadrul Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi se derulează investiţii în 69 de localităţi din zone vulnerabile la poluarea cu nutrienţi. 14 platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd au fost date în folosinţă încă de la sfârşitul anului trecut, într-o primă etapă de investiţii. În cea de-a doua etapă de investiții au fost finalizate în 2012 alte 18 platforme comunale .
Este prevazut in Proiect ca până în august 2013 să fie recepţionate încă 40 de platforme de colectare și depozitare a gunoiului.
O altă componentă a Proiectului este înfiinţarea de staţii de epurare şi construcţia reţelelor de canalizare.
În cadrul Proiectului ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi sunt prevăzute plantări de perdele forestiere de protecţie- pe termen lung. Campania de promovare a proiectului urmăreşte conştientizarea oamenilor la riscul poluării cu nitraţi şi responsabilizarea acestora pentru depozitarea deşeurilor animale.
În România peste 1.900 de localităţi sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi.
Cea mai importantă sursă de intoxicare cu nitraţi şi nitriţi o reprezintă apa din fântână. În majoritatea comunelor şi satelor din România, apa din fântână este poluată cu această substanţă provenită din depozitarea haotică a gunoiului de grajd şi a latrinelor neimpermeabilizate din gospodăriile oamenilor.
Nitraţii scad rezistenţa generală a organismului, iar consumul de apă poluată cu această substanţă poate duce chiar la decesul sugarilor şi copiilor. În plus, nitraţii din apă pot provoca avorturi spontane sau infertilitate masculină.
Informații suplimentare despre proiect
Informații despre finanțare
Proiectul este finanțat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD) și Facilitatea Globală de Mediu (GEF), care au acordat României un împrumut, respectiv un Ajutor financiar nerambursabil.
În ce constă Proiectul:
Se realizează activități de colectare, depozitare și gestionare a gunoiului de grajd prin:
– construcția unor platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd
– dotarea gospodăriilor cu platforme individuale de depozitare a gunoiului de grajd
– dotarea comunităților locale cu echipamente pentru colectarea, compostarea și
împrăștierea ca fertilizant organic a gunoiului de grajd.
Obiectivul Campaniei
Scopul Campaniei este de a induce schimbări comportamentale la nivel de individ și grup pentru un control al poluării cu nutrienți, dar mai ales pentru identificarea de soluții viabile pentru protejarea în viitor a poluării apelor cu nitrați și nitriți. Pe termen lung, obiectivul acestei Campanii este îmbunătățirea calității vieții prin practicarea agriculturii ecologice, împădurirea terenurilor improprii agriculturii și crearea de perdele forestiere de protecție.
Beneficiile Proiectului
Aceste măsuri elimină riscul îmbolnăvirii cauzate de consumul de apă contaminată și promovează utilizarea eficientă a gunoiului de grajd care, în acest mod, nu va mai fi un factor poluant.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA