AcasăLifestyleLiposucție sau abdominoplastie: diferențe și indicații pentru fiecare procedură

Liposucție sau abdominoplastie: diferențe și indicații pentru fiecare procedură

spot_img

DISTRIBUIȚI

Sursa foto: Freepik https://img.freepik.com/free-photo/side-view-hands-drawing-woman-s-body_23-2149350070.jpg?w=740&t=st=1667231778~exp=1667232378~hmac=408884d86eb6f21fd11268f354ed3adabc0e9f704a376eeafedd1c172e7ce2d7

 

Grăsimea aceea încăpățânată de pe abdomen nu pare să vrea dispară oricât de multe diete ai urma și indiferent de cât de des mergi la sală. Sau poate că, dimpotrivă, ai pierdut foarte mult în greutate și acum te confrunți cu o nouă problemă: excesul de piele de pe abdomen. Indiferent care dintre cele două descrieri de mai sus te recunoști, ai decis că este timpul să apelezi la chirurgia plastică. A apărut însă o altă dilemă: liposucție sau abdominoplastie?

Ambele proceduri promit același lucru, că te vor ajuta să ai acel abdomen plat, ferm, frumos conturat pe care ți-l dorești, dar cum știi care este cea mai potrivită pentru tine? Ți-am pregătit câteva informații despre aceste două proceduri, indicațiile lor și diferențele dintre ele, care se vor dovedi utile atunci când vei lua decizia finală.

Care este diferența dintre liposucție și abdominoplastie?

Liposucția este o procedură chirurgicală ce presupune aspirarea grăsimii în exces din anumite zone ale corpului, inclusiv abdomenul. Alte zone în care poate fi folosită sunt șoldurile, coapsele, fesele, brațele sau gâtul. Cum anume se va desfășura procedura depinde de tehnicile folosite, iar acestea se stabilesc de către chirurg, în funcție de zona tratată, rezultatele dorite și dacă ai mai apelat sau nu la liposucție în trecut.

Persoanele care optează pentru procedura de liposucție se pot aștepta să vadă primele rezultate după câteva săptămâni și pe cele finale după câteva luni. Aceste rezultate pot fi permanente, cu condiția menținerii greutății corporale.[2]

Ca și liposucția, abdominoplastia îmbunătățește aspectul abdomenului, dar presupune nu doar îndepărtarea depozitelor de grăsime, ci și a pielii în exces, precum și întărirea mușchilor abdominali. O altă diferență între liposucție și abdominoplastie este că aceasta din urmă te poate ajuta să scapi și de vergeturi sau cicatrici nedorite. Ca și în cazul liposucției, rezultatele finale nu vor fi vizibile imediat și pot fi permanente, dacă îți menții greutatea.[1]

Când sunt indicate aceste proceduri?

Există mai multe criterii de care chirurgii plasticieni țin cont atunci când recomandă fie efectuarea unei abdominoplastii ori a unei liposucții, fie a ambelor proceduri. Iată câteva dintre acestea:

  • Laxitatea pielii – dacă pielea de pe abdomen este foarte lăsată, așa cum se întâmplă atunci pierzi foarte mult în greutate, abdominoplastia este o alegere mai bună deoarece presupune și îndepărtarea excesului de țesut cutanat; dacă acest lucru nu reprezintă o problemă, liposucția este suficientă pentru a obține un abdomen cu aspect mai plat și mai bine conturat;
  • Laxitatea musculară – sarcina sau pierderea masivă în greutate pot slăbi mușchii abdominali; în astfel de cazuri, singura procedură care poate ajuta este abdominoplastia;
  • Rezultatele dorite de pacient – în funcție de aspectele care te deranjează și obiectivele tale, medicul te va îndruma către procedura potrivită pentru tine; de exemplu, dacă ai piele în exces în zona abdomenului, chiar dacă este vorba de o cantitate mică, iar acest lucru te deranjează, ți s-ar putea recomanda să faci mai întâi o liposucție și să mai aștepți câteva luni pentru a vedea dacă te mulțumește sau nu rezultatul și dacă dorești să apelezi și la abdominoplastie; niciuna dintre aceste două proceduri nu este recomandată persoanelor supraponderale, care să vor piardă în greutate.[3]

Pe lângă criterii precum cele menționate mai sus, chirurgul plastician va mai ține cont și de planurile tale de viitor. Femeilor care intenționează să rămână însărcinate  nu le este recomandată abdominoplastia. Același lucru este valabil și pentru persoanele care plănuiesc să piardă foarte mult în greutate în viitor. De asemenea, pentru a fi considerat un bun candidat pentru oricare dintre aceste proceduri, trebuie să ai o stare de sănătate generală bună.[2][4]

 

Atât abdominoplastia, cât și liposucția te pot ajuta să obții acel abdomen pe care ți l-ai dorit dintotdeauna și pe care exercițiile fizice și dietele nu ți-l pot oferi. Care dintre aceste proceduri este cea potrivită pentru tine depinde de aspectele care te deranjează și de rezultatele pe care ți le dorești.

 

Bibliografie:

  1. “Abdominoplasty | BAPRAS.” Bapras.org.uk, 2015, www.bapras.org.uk/public/patient-information/surgery-guides/abdominoplasty. Accessed 31 Oct. 2022.
  2. “Liposuction – Mayo Clinic.” Mayoclinic.org, 2021, www.mayoclinic.org/tests-procedures/liposuction/about/pac-20384586. Accessed 31 Oct. 2022.
  3. Tarick Smaili, MD. “Tummy Tuck or Liposuction?” American Society of Plastic Surgeons, American Society of Plastic Surgeons, 5 Dec. 2016, www.plasticsurgery.org/news/blog/tummy-tuck-or-liposuction. Accessed 31 Oct. 2022.
  4. Watson, Kathryn. “Liposuction vs. Tummy Tuck: Which Option Is Better?” Healthline, Healthline Media, 22 Nov. 2017, www.healthline.com/health/liposuction-vs-tummy-tuck. Accessed 31 Oct. 2022.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA