AcasăEvenimentSportLiga lui Mitică. Programul și televizările meciurilor din etapa a 17-a. Avancronica...

Liga lui Mitică. Programul și televizările meciurilor din etapa a 17-a. Avancronica meciurilor importante

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pe 23 noiembrie, de „vinerea neagra”, în timp ce alţii se vor bate pentru a obţine cele mai bune preţuri, noua echipa a lui Dorinel Munteanu, Dinamo Bucureşti va disputa o partidă în faţa fostei echipe a acestuia, cu care a câştigat titlul în urmă cu două sezoane, Oţelul Galaţi.

Tot vineri se joacă viitorul lui Cristi Pustai la Gaz Metan, echipa din Mediaş fiind obligată să obţină un rezultat bun cu Petrolul, pentru ca tehnicianul cel mai longeviv la aceaşi echipă din Liga 1, să îşi păstreze postul.

Sâmbătă are loc derby-ul Clujului, CFR sperând să dubleze performanţa din UEFA Champions League de marţi, cu o victorie la rivala „U” Cluj, o echipă cu mari probleme în acest sezon. De asemenea, Rapid va încerca să lege al 3-lea succes consecutiv la Piatra Neamţ, cu Ceahlăul.

Derby-ul surprinzător al etapei, va fi meciul de duminică, 25 noiembrie, dintre Astra Ploieşti şi Pandurii Târgu Jiu, cele două aflându-se în luptă directă pentru poziţia a doua în clasamentul Ligii 1. Liderul, Steaua Bucureşti, va juca în ultima partidă a etapei, luni, în deplasare la o formaţie greu de învins, FC Braşov şi speră să spele ruşinea din partida din Europa League, cu VFB Stuttgart, pierdută cu scorul de 5-1 pe propriul teren.

Etapa 17
Vineri, 23 noiembrie
Gaz Metan Medias – Petrolul Ploiesti, ora 18:00 – Digi Sport
Concordia Chiajna – Gloria Bistrita, ora 19:00 – Dolce Sport
Dinamo – Otelul Galati, ora 20:30 – Digi Sport

Sambata, 24 noiembrie
U Cluj – CFR Cluj, ora 18:00 – Digi Sport
Ceahlaul – Rapid, ora 20:30 – Digi Sport

Duminica, 25 noiembrie
Astra – Pandurii, ora 20:30 – Digi Sport
Luni, 26 noiembrie
Turnu Severin – Viitorul Constanta, ora 18:00 – Digi Sport
CS Vaslui – CSMS Iasi, ora 19:00 – Dolce Sport
FC Brasov – Steaua, ora 20:30 – Digi Sport

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA