AcasăEvenimentLiderii PSD Maramureș invitați la Cupa Lucian Morar la fotbal, în Ulmeni

Liderii PSD Maramureș invitați la Cupa Lucian Morar la fotbal, în Ulmeni

spot_img

DISTRIBUIȚI

În cursul zilei de sâmbătă, 3 mai, la Ulmeni a avut loc Cupa Lucian Morar la fotbal, eveniment la care au fost invitați și reprezentanții PSD Maramureș. După senzațiile tari trăite la Cupa OFF ROAD, desfășurată în aceeași zi, la Seini, social-democrații maramureșeni s-au îndreptat spre Ulmeni, acolo unde primarul orașului a organizat prima ediție a Cupei Lucian Morar la fotbal, competiție care îi poartă numele.

Întrecerea sportivă s-a desfășurat între fotbaliștii din orașul Ulmeni și cei din satele aparținătoare, Someș-Uileac, Vicea, Arduzel, Țicău, Chelința și Mânău. La finalul competiției, organizatorii au invitat participanții la o serbare câmpenească unde a fost prezent și vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș și președinte al filialei județene a PSD, Gabriel Zetea, secretarul executiv al PSD Maramureș și secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea, senatorul PSD Maramureș, Sorin Ovidiu Bota, președintele UNPR Maramureș, Emil Ambruș, consilierii județeni Mirel Găinaru (PSD) și Corin Cherecheș (UNPR), dar și consilierul municipal UNPR, Liliana Moga.

Tot aici trebuie amintită și puternica echipă a TSD Maramureș, alături de liderul județean al filialei, Cosmin Butuza, care, aflați în campanie electorală, au oferit pliante referitoare la alegerile europarlamentare din 25 mai, tuturor participanților.

Invitații au fost rugați să ia cuvântul pentru a transmite câteva mesaje legate de însemnătatea Parlamentului European și care este miza acestor alegeri pentru populația județului.

Gabriel Zetea: 25 mai este o zi importantă pentru Maramureș, pentru România, pentru Europa. Avem nevoie de europarlamentari care să ne sprijine și care să susțină proiectele demarate la nivel local, județean și național. PSD Maramureș susține proiectele comunităților locale, iar în cazul orașului Ulmeni există documentații depuse la Ministerul Dezvoltării pentru reabilitarea drumurilor comunale.

Trebuie amintite și proiectele depuse la Compania Națională de Investiții care privesc reabilitarea căminelor culturale. Cea mai importantă investiție pe care o avem în vedere este realizarea podului peste Someș, la Chelința, iar aici ne bucurăm de întregul sprijin și de influența secretarului de stat în Ministerul Transporturilor, Dragoș Titea, care a promis că va face tot ce este necesar pentru ca această dorință a locuitorilor din Ulmeni să devină realitate.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA