AcasăNews AlertLEGE - Percheziţii şi audieri la braconierii care au vânat o capră...

LEGE – Percheziţii şi audieri la braconierii care au vânat o capră neagră în Munţii Rodnei

spot_img

DISTRIBUIȚI

LEGE Pentru câţiva locuitori din Borşa ziua de marţi, 2 august, a avut, la propriu, trei ceasuri rele. Încă de la primele ore ale dimineţii aceştia s-au trezit cu oamenii legii la uşă, care le-au scotocit prin toate ungherele gospodăriilor şi i-au condus la audieri.

LEGE „Au fost foarte mulţi mascaţi, jandarmi, poliţişti care au făcut percheziţii. Au fost acasă la vreo şapte borşeni despre care se ştia că au arme”, spun sursele.

Anchetatorii doreau să afle mai multe detalii despre capra neagră care a fost omorâtă sub ochii turiştilor în Munţii Rodnei în luna iunie. „Perchiziţiile au legătură cu acea capră neagră omorâtă în Parc. Au mai fost chemaţi unii să dea declaraţii dar acum i-au luat pe sus”, au mai adăugat sursele.

Aceleaşi surse au precizat că o parte dintre cei vizaţi în acest dosar au reuşit să „dispară” de acasă fiind în acest moment căutaţi de oamenii legii. „Se dau dispăruţi dar îi caută în munţii. E grav ce au făcut şi trebuie să dea socoteală”.

Un grup de nouă tineri Cluj Napoca au asistat îngroziţi la braconaj. Vânătorii de ocazie au împuşcat chiar sub ochii lor o capră neagră. Evenimentul s-a petrecut în cursul serii de 18 iunie a.c în Munţii Rodnei, în imediata apropiere a Lacului Iezer.

Martorii de ocazie au reuşit să fotografieze braconierii chiar în timp ce cărau prada şi au distribuit fotografiile pe reţelele de socializare. Abia la începutul lunii iulie Poliţia a deschis un dosar penal în acest caz şi a demarat cercetările.

Pentru fapta lor, tinerii borşeni care au împuşcat animalul riscă să stea ani grei după gratii. Capra neagră este o specie protejată iar vânarea ei este strict interzisă.

ACTUALIZARE

Toate persoanele implicate au fost audiate în Baia Mare. Poliţiştii au confiscat arme,  zeci de cartuşe de vânătoare şi importante sume de bani în lei şi valută. Vizat a fost un borşean care a pus la cale actul de braconaj. Percheziţii au avut loc la locuinţa acestuia şi la alte proprietăţi deţinute în Borşa de persoana respectivă.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA