AcasăOPINIILĂSAȚI-NE! - Du-te, analfabetule! Du-te, babă proastă! Du-te, Puiule, du-te!

LĂSAȚI-NE! – Du-te, analfabetule! Du-te, babă proastă! Du-te, Puiule, du-te!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Verificați, vă rugăm, calendarele, telefoanele, tabletele. Ce dată arată? Și voi tot în 2015 sunteți? Bun. Acum uitați-vă cine e antrenor la echipa națională. Da, nu vă înșală tehnica modernă. E nea Puiu. Vai de mama lui! Mai rău de-atât ar fi doar dac-ar fi Nicolae Ceaușescu prim-ministru și Sergiu Nicolaescu ministrul culturii. De fapt, nu. Ar fi la fel de rău.

În orice meserie, există oameni mai pricepuți și oameni mai nepricepuți. În antrenorat e la fel. Dacă citești, muncești, îți dai interesul și așa mai departe, atunci înveți, atunci evoluezi. Atunci devii bun. Dacă ești bun, ca antrenor, echipa ta câștigă. Dacă ești slab, pierde. Cam asta este.

Ei bine, nu și la nea Puiu. Nea Puiu nu e nici bun, nici slab. E mai presus de logica asta materialistă, lumească. El nu e antrenor, de fapt, n-are nimic în comun cu meseria asta. Metodele lui nu au nici o justificare obiectivă, nu putem să ne așteptăm ca el să facă ceva cu echipa, să ia decizii bune în teren, să facă vreo tactică minune, pentru că dumnealui nu se ocupă de fotbal.

El e NEBUN. E un analfabet a cărui mentalitate e venită de undeva, din negura evului mediu. Superstițios, religios, cu buzunarele blindate de icoane, fixist, o babă proastă și depășită de vremuri. Nu ia femei în autocar, nu dă cu spatele cu mașina și poartă chiloții pe dos în zi de meci. El nu câștigă dacă pregătește bine meciul, ci dacă icoana cu Arsenie Boca (sau Arsene?) cade FIX într-o dungă în balega vacii, în drum spre stadion.

Umple de scuipat pozele alea cu sfinți (săracele de ele!) în loc să convoace un mijlocaș central care să ducă rahatul ăla de minge către careul advers, după trei meciuri în care am fost zero la mijloc. De Mateiu de la Craiova ai auzit, generale? Trage după el echipa momentului în Liga I, dar la Națională nu merită nici să fie convocat.

Că de Mățel nu te mai întrebăm, că pe postul ăla îl ai pe Papp. Să iei un jucător care nu prinde LOTUL la o echipă de Liga I aflată în criză, când însuși antrenorul acelei echipe te roagă să-l iei pe titularul pe post, pentru că celălalt e paralel cu fenomenul. Asta înseamnă să fii idiot.

Dar pe Iordănescu cine l-o fi pus în funcție? Păi, cum cine? Inovatorul! Tânărul! Omul care vine cu o viziune nouă, modernă! Burleanu! Ce securist rupt în cur! Cine-o fi în spatele lui, săracul, că nici măcar el n-are cum să fie atât de prost?

Să vii pe un val de anti-sistem, de tânăr din afara structurilor, de revoluționar, de reformist, de om cu minte deschisă și modernă, și tu să-l pui antrenor pe TATA PUIU e ca și când, după Revoluție, l-ai pune președinte pe Ion Iliescu. Ah, stai! CHIAR AȘA AM FĂCUT!

Poate că ne merităm soarta. Dar nici măcar noi, atât de amărâți și modești cum suntem, nu-l merităm pe Puiu Iordănescu. Un om care s-a compromis la toate nivelurile și care schingiuiește gramatica la fiecare declarație. Chiar și pentru țara asta needucată, analfabetul Iordănescu este mult, MULT prea prost.

Și nici pe Burleanu nu-l merităm. O marionetă a marionetelor, un papagal cu spoială de om serios care și-a dat cu stângul în dreptul cu fiecare ocazie pe care a avut-o.

Vă gândeați vreodată că o să-i regretăm pe Nașu și Corleone? Ei, poftiți aici, noua generație: Răzvi și Puiu. Hipsterii aurolaci; marile speranțe ale României. Hai, sictir!

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA