AcasăEvenimentLANSARE – „Seniorul băimărean”, darul de suflet al vârstnicilor de la Asociația...

LANSARE – „Seniorul băimărean”, darul de suflet al vârstnicilor de la Asociația Caspev

spot_img

DISTRIBUIȚI

LANSARE Sosirea primăverii și a primelor raze de soare au reprezentat un motiv de sărbătoare pentru seniorii de la Asociația Caspev. Nu doar anotimpul renașterii le-a adus bucurie în suflet, ci și ieșirea de sub tipar a celei de-a doua ediții a revistei „Seniorul băimărean”.

LANSARE Publicația, una de suflet pentru seniori, reunește interviuri conturate în jurul unor personalități băimărene, literatură, folclor, artă culinară precum și activități derulate în cadrul centrului dedicat seniorilor.

La lansarea revistei a participat și dr. Viorica Cherecheș, deputatul maramureșenilor. Alesul i-a asigurat pe seniori de toată susținerea și le-a mulțumit acestora pentru toată activitatea depusă în folosul comunității.

Revista „Seniorul băimărean” este o publicație a Asociației Pensionarilor Caspev şi reflectă aspecte importante din viața, activitatea și preocupările seniorilor. A fost realizată în parteneriat cu Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Baia Mare.

Publicaţia costă 5 lei și toate fondurile colectate în urma vânzării vor fi folosite pentru publicarea celui de-al treilea număr.

Lansarea revistei a fost presărată cu momente de fericire oferite de Corul Crizanteme al Asociației Caspev.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA