AcasăActualitate112LA UN PAS DE TRAGEDIE – Copil de 4 ani din Maramureș,...

LA UN PAS DE TRAGEDIE – Copil de 4 ani din Maramureș, salvat de la înec în ultima clipă de către un polițist aflat în timpul liber

spot_img

DISTRIBUIȚI

LA UN PAS DE TRAGEDIE   Finalul unei zi la piscină a fost cât pe ce să se termine tragic la o pensiune din Murighiol. Un poliţist de la Postului de Poliție Mahmudia a reuşit să salveze însă situaţia. De pe fundul bazinului, adânc de peste 1,60 metri, omul a scos pe margine un copil de doar 4 ani, care fusese lăsat nesupravegheat.

Un poliţist din Tulcea a fost omul potrivit la locul potrivit. Bărbatul, aflat în timpul liber, a salvat un copil de 4 ani de la înec, într-un ştrand din Murighiol. Omul, alertat de băiatul lui, l-a scos pe copil la timp de pe fundul bazinului. Cel mic nu ştia să înoate şi nici nu avea colac sau aripioare, scrie Antena 1.

Eram la piscină cu familia, în timpul liber, iar băiatul meu, la un moment dat, a văzut în piscină, pe fundul apei, un copil.  început să strige la mine. „Este un copil pe fundul apei!” Mi-a arătat locul, m-am scufundat repede după el. Era vânăt la faţă, pe buze, era rece. Deci, de aia cred că era de mult în apă, de mult, câteva zeci de secunde”, a povestit bărbatul.

Băiatul salvat de poliţist este din Maramureş şi era în vacanţă cu părinţii şi doi fraţi când s-a întâmplat totul.

 

Sursă info: Antena 1

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA