LA SIGHETU MARMAŢIEI Luni, 9 octombrie, a început sesiunea de toamnă (9-11 octombrie) a Comisiei pentru Pastoraţia Tineretului din cadrul Conferinţei Episcopilor Catolici din România.
După ce, în această primăvară, în luna martie, comisia s-a întâlnit la Odorheiu Secuiesc, Eparhia greco-catolică de Maramureș se face acum gazdă pentru responsabilii cu Pastorația Tinerilor din Eparhiile și Diecezele catolice din România, care se reunesc de două ori pe an, în diferite locații, pentru a „găsi căi noi de a-l vesti pe Dumnezeu tinerilor şi pentru a se lăsa inspiraţi de către exemplul, părerile şi propunerile lor”, citim în comunicatul semnat de către pr. Felix Roca, responsabilul Oficiului Naţional pentru Pastoraţia Tineretului.
Sesiunea de lucru a început în seara de luni și are loc la Centrul de spiritualitate „Bunavestire” (str. Bogdan Vodă, nr. 182), din Sighetu Marmaţiei.
Programul prevede atât momente de reflecție asupra realității tinerilor, dezbateri și propuneri privind temele aflate pe ordinea de zi, cât și momente de rugăciune și vizite culturale.
Eparhia greco-catolică de Maramureș este reprezentată de către Pr. Angel Zareczki (coordonator al Biroului Pastoral Eparhial, responsabil eparhial cu tinerii) și de către absolventul de teologie Ionut Mititean.
Biroul eparhial de presă al Eparhiei greco-catolice de Maramureș
Citeşte şi 13 OCTOMBRIE – Ziua Şcolii Ardelene marcată la Biblioteca Judeţeană