Domnule preşedinte Johannis, v-am votat, în urmă cu un an, nu pentru că nu aveam de ales. Nu fac parte din categoria celor care au pus ştampila cu disperare, doar ca să nu iasă Ponta. Da, era şi puţină spaimă, atunci, în sufletul meu, că ne-ar putea conduce mai departe o şleahtă de mafioţi.

Dar nu de asta v-am votat. Aceea era doar o spaimă, cum spuneam, pe care am mai avut-o şi în alţi ani electorali. V-am ales, în primul rând, pentru că am crezut în dumneavoastră. Ştiu, un argument naiv de cetăţean care tot caută dreptatea în ţara lui. Care nu vrea să se împace, cu niciun chip, cu ideea că „toţi sunt la fel”, că nu se mai poate face nimic, că ţara asta e oricum pierdută, că toţi ne fură, că nu contează, oricum, pe cine votăm. V-am ales, aşa cum am convingerea că au făcut-o milioane de alţi români, pentru că am crezut în ceea ce spuneaţi. Credeam cu toată inima că nu sunteţi ca ei. Ca toţi politrucii mai răi decât interlopii, care au jefuit şi îndobitocit ţara asta atâtea zeci de ani.

Şi nu doar că am crezut. Eram convinsă că vom face, împreună cu dumneavoastră, România bine. Că vom schimba lucrurile aşa cum noi am visat, vreun sfert de veac, s-o facem. Că vom munci împreună, că vom crede împreună, că vom schimba împreună ţara asta, după zeci de ani de degradare. Că o vom face, în sfârşit, normală. Mai ţineţi minte? Asta ne promiteaţi.

V-aţi făcut un bilanţ la un an de mandat. E bine. Şi noi, în lumea noastră mică, mai tragem linie după câte un an. Important e să nu ne minţim când punem pe hârtie ce am făcut bine, pe unde am greşit, ce mai avem de învăţat, de schimbat. Ne-aţi spus, printre altele, că 2015 „a fost anul în care s-a început schimbarea modului de a face politică şi începutul înnoirii clasei politice“. N-am înţeles, domnule preşedinte, exact la ce v-aţi referit. La ce înnoire a clasei politice?

Poate îmi scapă mie ceva, însă, ce se vede din lumea noastră mică de oameni obişnuiţi, de oameni care ţin în spate ţara asta, e că singurul lucru pe care l-am schimbat a fost un Guvern mafiot. Iar asta s-a întâmplat după acele tragedii în lanţ care ne-au scos cu zecile de mii în stradă. Ne-am ales, în schimb, cu un Guvern tehnocrat. Da, cu unele rămăşite de partid, dar, teoretic, tehnocrat. Cât despre înnoirea clasei politice de care ne vorbiţi, cred, sincer, că vă înşelaţi. Am să vă explic, cât pot de simplu, de ce.

Parlamentul e acelaşi. Ştiu, noi i-am ales şi ei îşi vor duce mandatele până la final, dacă ţara asta va rămâne pe pace. Primarii, şefii de consilii judeţene, liderii de partide, partidele în sine, toate au rămas la fel. Cu nume, prenume, funcţii, bani, corupţie, birocraţie. Singurul nostru noroc, dacă îi pot spune aşa, a fost curăţenia pe care DNA a mai făcut-o, anul trecut, în rândul baronilor. Dar sper că nu despre asta ne vorbeaţi atunci când vă refereaţi la înnoirea clasei politice. Pentru că, nici măcar aşa, cu tot cu DNA, nu s-a făcut. Fiecare locuşor călduţ de baronaş a fost ocupat imediat de un alt baronaş (mă puteţi contrazice, dacă aveţi măcar un exemplu contrar), fiecare şpăgar de prin Parlament a fost luat cu greu de procurori, după ce toţi nemernicii din jurul lui au blocat, aproape constant, actele de justiţie fireşti. Toate, dar absolut toate abuzurile, nedreptăţile, hoţiile din bani publici, minciunile de pe la tribune, cu care această clasă politică ne-a obişnuit de un sfert de veac, au continuat şi în primul dumneavoastră an de mandat.

N-am să vă vorbesc despre votul prin corespondenţă. Cred că ştiţi prea bine că nu aţi făcut nici unii nimic. N-am să vă vorbesc despre reformele în educaţie, despre investiţiile masive în sănătate, în infrastructură, toate lucrurile acelea mari despre care ne-aţi vorbit în proiectul prezidenţial „România lucrului bine făcut”. N-am să vă vorbesc despre asta pentru că sper că realizaţi că nici aici nu a făcut nimeni nimic. Iar dacă nu realizaţi, vă propun doar să vă uitaţi la sărăcia şi dezastrul din sistemul medical, scoase la suprafaţă, dacă mai era cazul încă o dată, de tragedia din Colectiv. Sau la autostrada aceea care, ca nicăieri în lume, s-a prăbuşit peste zecile de milioane de euro muncite cu sânge de noi.

Dar am să vă vorbesc, în schimb, despre altceva. Despre nişte cuvinte ale dumneavoastră care m-au impresionat atunci când v-am votat. „Soacra mea are o pensie de 300 de lei, nu se poate trăi din asta. Nu putem să spunem că pensia minimă să fie 400 de lei, nu-i scoatem pe oameni din mizerie cu asta. Sistemul de pensii din România se bazează pe solidaritatea între generaţii. (…) Am aici nişte taloane de pensie. Este o pensie de exact patru lei”. Vă mai amintiţi, domnule preşedinte? Ne-aţi furat sufletele unora dintre noi cu vorbele acestea, la alegerile din 2014. A unora dintre noi care s-au gândit, atunci, la părinţii lor, la bunicii lor, la cei mai dragi oameni pe care îi au. La cei care au muncit zeci de ani pentru ţara asta în care noi trăim acum. La oameni care, ajunşi la bătrâneţe, abia îşi mai împart sărăcia de la o zi la alta. Oameni care, atât de demni, de frumoşi, de munciţi, de cinstiţi, îşi privesc cu lacrimi copiii, nepoţii, atunci când sunt ajutaţi să trăiască. Sau oameni bătrâni şi pierduţi, rămaşi singuri pe lume cu mărunţişul primit de la stat.

M-am tot gândit, în ultima vreme, la promisiunea dumneavoastră privind pensiile bieţilor români. M-am tot gândit la asta mai ales după ce am văzut nesimţirea incredibilă a parlamentarilor care şi-au votat pensiile speciale. Ce m-a durut, însă, nu a fost neruşinarea acestei generaţii de parlamentari hapsâni, care au urmat şi cu pensiile speciale aceeaşi reţetă a hoţiei cu care ne-au obişnuit deja de atâţia ani. Ce m-a durut a fost ipocrizia. Ipocrizia, dar şi laşitatea unui preşedinte care n-a contestat la CCR legea privind pensiile speciale ale parlamentarilor, deşi ar fi putut. Da, aţi fi putut s-o faceţi, domnule preşedinte Johannis! Aţi fi putut s-o faceţi măcar pentru a ne arăta că din acel talon de pensie de 4 lei aţi înţeles ceva. Ceva mai mult decât o simplă mascaradă politică, făcută pe ecrane cu o bucată de hârtie ce v-a fost strecurată în mapă de un staff de campanie.

E început de an, domnule preşedinte, şi aş vrea să vă urez, pe lângă toate cele bune, pe lângă sănătate, să vă faceţi un bilanţ, la doi ani de mandat, în care să fie adevărate măcar lucrurile pe care ni le-aţi spus că s-au realizat acum, după un an. Sunt sigură că ştiţi şi dumneavoastră că nu a fost aşa.

Ramona Ursu