AcasăEvenimentLA COLEGIUL ECONOMIC DIN BAIA MARE - Patrimoniul UNESCO al României, într-o expoziție...

LA COLEGIUL ECONOMIC DIN BAIA MARE – Patrimoniul UNESCO al României, într-o expoziție fotografică de excepție, cu caracter permanent

spot_img

DISTRIBUIȚI

LA COLEGIUL ECONOMIC DIN BAIA MARE  Conducerea Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” are deosebita bucurie să vă invite la vernisajul expoziției „Comorile României”, a fotografului maramureșean Ilie Tudorel, care va avea loc  vineri, 7 decembrie 2018, de la orele 13.00.

Expoziția-eveniment cu caracter permanent este dedicată Centenarului Marii Uniri din 1918 și Anului European al Patrimoniului Cultural – 2018, lucrările fiind donate de autor colegiului, pentru a fi valorificate în cadrul orelor de specialitate de la domeniul Turism şi alimentaţie.

„Comorile României” prezintă, într-un număr de 40 de lucrări înrămate de artă fotografică, cele mai valoroase locații, monumente sau situri arheologice ale patrimoniului, recunoscute pe plan mondial (aflate pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO).

Fotografiile prezentate în cadrul expoziției sunt color, realizate la un nivel artistic înalt și constituie o oglindă a bogăției culturale ale poporului român. Ele surprind: fortăreţe dacice din Munţii Orăştiei, biserici de lemn din Maramureş, biserici pictate din nordul Moldovei, sate cu biserici fortificate din centrul Transilvaniei, centrul istoric al oraşului Sighişoara, Mânăstirea Hurez, Delta Dunării, pădurile de fag din Carpaţi (Strâmbu-Băiuţ şi Groşii Ţibleşului), tradiții și meșteșuguri tradiționale românești, cum sunt: colindatul de ceată bătrânească, doina, tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu, tehnici de țesere a scoarțelor românești tradiționale.

Această expoziție itinerantă este o invitație adresată ochiului și spiritului, care urmărește consolidarea sentimentului de apartenență la un spațiu cultural european comun, cu respectarea diversității culturale și a elementelor de unicitate ale fiecărui popor în parte, în contextul în care Uniunea Europeană  încurajează inițiativele prin care cetățenii sunt implicați în cunoașterea patrimoniului cultural (anul 2018 fiind declarat Anul European al Patrimoniului Cultural).

Patrimoniul cultural al României este o bogăţie care venind din străbuni şi străbătând veacurile reprezintă parte integrantă a identităţii naţionale, dar are şi o valoare universală. Se cuvine deci să-l cunoaştem, să-l păstrăm, să-l punem în valoare şi să-l transmitem generaţiilor viitoare.

Foto-expoziția se adresează elevilor, profesorilor, tuturor  iubitorilor de cultură, cu scopul de a cunoaște o parte din frumuseţile României, recunoscute la nivel mondial.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA