AcasăMARAMURESUL ISTORICN-A MAI ȚINUT FIGURA - De ce a pierdut PNL alegerile în...

N-A MAI ȚINUT FIGURA – De ce a pierdut PNL alegerile în Sighetu Marmației

spot_img

DISTRIBUIȚI

Faptul că PNL Sighet va pierde alegerile locale era cumva previzibil încă dinainte de  începerea campaniei electorale, deși acest partid a beneficiat de serviciile a doi comunicatori profesioniști aduși de aiurea, de la București și Oradea, plătiți cu bani grei (peste 100.000 lei), porecliți „instalatori” (adică cei care „instalează” primari).

Erorile primarului  Ovidiu Nemeș și ale instalatorilor au fost următoarele:

  1. Ovidiu Nemeș, în calitate de lider local al PNL, l-a impus în mod autoritar drept candidat la Primărie pe Alexandru Oros, un fidel supus al său dar anti-talent intelectual și administrativ, perceput ca atare în Sighet, împotriva voinței unui mare număr de memebri activi ai PNL. De altfel, PNL Sighet nu mai funcționează de multă vreme ca o organizație de partid, ci mai mult ca o A. F. Nemeș, structurată după reguli specifice lumii interlope.
  2. Instalatorii au fost de acord să încerce să facă din Ducu bici, ignorând contra-performanțele sale ca manager la Spital.
  3. Instalatorii au aflat de bine să organizeze o campanie electorală profund duplicitară, civilizată în aparențe dar dublată de insulte deosebit de violente, sub masca anonimatului unei pagini de facebook („Ciuma roșie”), creată ad-hoc și întreținută de către un mercenar local de presă, care nici acela nu are foarte multă inteligență.
  4. În același spirit duplicitar, în loc să-l pună pe Alexandru Oros să-și prezinte în public și în particular proiectele și ideile proprii, instalatorii au mimat un sondaj de opinie, trimițând niște fetițe nevinovate să umble din ușă în ușă, în scopul discreditării principalului lor contracandidat, în persoana ing. Horia Scubli. De altfel candidatul PSD, ing. Horia Scubli s-a dovedit a fi cu adevărat un Domn, care nu s-a lăsat antrenat în acest fel de campanie bazată pe atacuri la persoană. Efectele campaniei murdare au fost, în cele din urmă, contrare celor scontate.
  5. Instalatorii și PNL au mai făcut greșeala majoră de a continua campania electorală în ziua alegerilor, sub diferite forme și pretexte, bineînțeles cu încălcarea legii. Au transmis SM-uri de pe cartele preplătite, au dat sute, poate mii de telefoane, ca să convingă oamenii pe un ton imperativ să iasă la vot și bineînțeles să voteze cu PNL, au afișat pe facebook buletinul de vot al gurului Ovidiu Nemeș cu ștampila aplicată în chenarul lui Alexandru Oros etc.

Culmea „violului de conștiință” (sinonim pentru manipulare agresivă în literatura de specialitate) în ziua alegerilor l-a comis tocmai comunicatorul șef al PNL, Ionel Ovidiu Bogdan, care s-a angajat în discuții persuasive deosebit de insistente pe paginile de facebook.

În esență și reformulat, mesajul tânărului politruc tupeist și arogant de la București spunea în mod repetat: „oameni buni, voi sunteți proști, nu știți cu cine trebuie să votați, ascultați-mă pe mine și votați cum vă zic eu”!

Deși reacțiile poporului facebook-sist erau cam la nouă din zece persoane împotriva sa și împotriva ideii de a face campanie electorală în ziua alegerilor, individul nu se lăsa. Dacă ar fi avut un dram de minte, Bogdan s-ar fi oprit la timp.

Nicolae Iuga  

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA