AcasăActualitateSocialJOB BINE PLĂTIT - MFP va angaja cu 5.000 euro pe lună...

JOB BINE PLĂTIT – MFP va angaja cu 5.000 euro pe lună o persoană pe 3 ani, pentru implementarea plăţilor cu cardul

spot_img

DISTRIBUIȚI

Finanţele vor angaja, pe o perioadă de trei ani, un specialist care să se ocupe de implementarea sistemului de plăţi cu cardul ale impozitelor şi taxelor, care va fi plătită cu 5.000 de euro net pe lună, finanţarea pentru modernizarea infrastructurii Trezoreriei urmând să fie semnată în decembrie.

„Platforma ghiseul.ro va fi integrată cu proiectul nostru de dezvoltare a infrastructurii Trezoreriei, este un proiect finanţat din fonduri europene, în decembrie semnăm contractul de finanţare. Va avea trei componente majore: prima va fi legată de centralizarea bazelor de date, a doua va fi internet banking pentru instituţii publice şi pentru operatorii economici cu care noi lucrăm, iar a treia componentă este legată de plata cu cardul, adică integrarea unor funcţionalităţi împreună cu cele de la ghiseul.ro şi crearea unei infrastructuri care să permită informarea cetăţenilor cu privire la toate obligaţiile de plată”, a declarat joi Valentin Mavrodin, director general al Direcţiei Generale Trezorerie şi Contabilitate Publică din cadrul Ministerului Finanţelor Pubice, într-o conferinţă organizată de Visa şi Ziarul Financiar, cu ocazia aniversării a 20 de ani a pieţei cardurilor.

El a arătat că ministerul va începe în ianuarie implementarea proiectului de plăţi cu cardul şi intenţionează să o finalizeze până la sfârşitul anului viitor.

Totodată, a precizat că Finanţele au profitat de posibilitatea, pe proiecte europene, de a angaja pe perioade determinate persoane calificate, care să fie plătite mult mai bine şi care să susţină implementarea unor proiecte.

„Cred că am oferit un preţ destul de bun pe piaţă, să vedem când o să finalizăm contractul, o să fie o chestiune extrem de transparentă. O să fie undeva la 5.000 euro net (pe lună – n.r.). Pe partea de business, de carduri va fi o persoană care va lucra trei ani în instituţia noastră cu contract de muncă pe perioadă determinată şi care va asigura tot know-how-ul pentru implementarea soluţiei respective”, a mai spus Mavrodin.

El a punctat că va fi o selecţie foarte transparentă, iar ministerul va solicita ca la interviu să fie prezenţi reprezentanţii tuturor entităţilor semnificative care pot aprecia calificarea candidaţilor.

În ceea ce priveşte centalizarea bazelor de date, Finanţele lucrează la un proiect finalizat în proporţie de 98%, privind o infrastructură electronică de comunicaţii cu toate instituţiile publice din România.

„Din punct de vedere al infrastructurii, din ianuarie va începe implementarea la scară largă a unui proiect pe care noi l-am finalizat în procent de 98%, până la sfârşitul lunii decembrie o să-l implementăm integral, în care am creat o infrastructură de comunicaţii electronică cu toate instituţiile publice din România. Nu mai există situaţii în care o autoritate publică se poate plânge că nu are cum să transmită anumite informaţii către o zonă centralizată. Infrastructura are la bază situaţii financiare, situaţii relevante pentru raportări şi managementul bugetar”, a precizat directorul MFP.

Mavrodin a subliniat că, din cele 13.700 de instituţii publice existente în România, 7.500 sunt deja conectate la sistem, întrucât există o infrastructură creată prin care pot trimite informaţiile către o zonă centrală.

Ministerul a inventariat toate instituţiile publice din România, cu date de contact complete, informaţiile urmând să fie încărcate pe site-ul Finanţelor în perioada următoare, într-o aplicaţie dedicată.

Potrivit oficialului, MFP îşi propune pentru anul viitor o creştere exponenţială a transparenţei instituţiei.

” Platforma ghiseul.ro are functionalitatea prin care se consultă informaţiile în timp real în baza de date a primăriei, acolo se poate doar pentru primăriile care deţin infrastructura tehnică, resursa umană pentru a permite acest acces în timp real. Restul primăriilor trebuie să recunoaştem că nu au astfel de sisteme informatice, au nişte calculatoare cu nişte soft-uri şi nu pot realiza această conexiune în timp real. Soluţia pe care am prezentat-o rezolvă şi această problemă şi sper ca, până la finele anului următor, toate instituţiile publice să fie obligate, măcar o dată pe an, să trimită acea informare electronic, apoi vedem la ce interval e necesar, care e informaţia relevantă pentru cei care au offline”, a explicat Mavrodin.

El consideră că trebuie să existe o reglementare la nivel de lege, astfel încât autorităţile publice care colectează impozite şi taxe să fie obligate, cel puţin periodic, să încarce aceste informaţii într-o zonă centrală, astfel încât să poată fi accesate de contribuabili.

Sursa zf.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA