AcasăActualitateSocialJandarmii în misiuni şi-n acest sfârşit de săptămână

Jandarmii în misiuni şi-n acest sfârşit de săptămână

spot_img

DISTRIBUIȚI

Peste 200 de jandarmi maramureşeni vor acţiona în perioada 18 – 20 iulie a.c., pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică în judeţul nostru, în vederea desfăşurării într-un climat de normalitate a manifestărilor cultural – artistice, sportive şi religioase care urmează să aibă loc.

În acest sfârşit de săptămână, pe lângă misiunile de bază ce le revin, jandarmii vor acţiona pe întreg teritoriul judeţului nostru, în scopul asigurării ordinii publice şi în special a desfăşurării în bune condiţii a tuturor evenimentelor ce sunt organizate pentru această perioadă.
Astfel, jandarmii maramureşeni vor fi prezenţi în perioada 18 la 20 iulie a.c., pentru a asigura ordinea publică pe timpul desfăşurării Târgului tradiţional „Produs de Cluj”, care va avea loc în Piaţa Revoluţiei din municipiul Baia Mare, unde zilnic se vor susţine concerte folclorice.
Sâmbătă 19 şi duminică 20 iulie a.c., va avea loc Festivalul concurs al cântecului şi jocului popular „Maramureşu’ răsună” în comuna Satulung la care se preconizează să participe un număr de peste 5000 persoane. Jandarmeria Maramureş va acţiona pentru asigurarea ordinii publice pe timpul acestei manifestări.
Luni 21 iulie a.c., jandarmii maramureşeni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul concursului de ocupare a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante.

Cetăţenii pot solicita non-stop sprijinul jandarmilor maramureşeni în situaţia tulburării ordinii publice sau pot sesiza orice problemă, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA