Acasă Actualitate Social JANDARMI LA DATORIE - Legitimați și sanctionați în stațiile de autobuz

JANDARMI LA DATORIE – Legitimați și sanctionați în stațiile de autobuz

DISTRIBUIȚI

În perioada 17 – 19 iulie a.c., echipajele de jandarmerie de pe raza municipiilor Baia Mare şi Sighetu Marmaţiei, au surprins şi sancţionat mai multe persoane care au încălcat prevederile legale, fiind aplicate sancţiunile contravenţionale prevăzute de legislaţia în vigoare .

În data de 17 iulie a.c., pe timpul unei acţiuni în cooperare cu  societatea de transport local URBIS, pe raza municipiului Baia Mare, tânăra B. G., de 25 ani, cu domiciliul în Baia Mare, a fost sancţionată în conformitate cu Legea nr. 61/1991 republicată cu avertisment scris. În fapt, aflându-se în zona Center Nemeş, la cererea îndreptăţită a agentului constatator, tânăra băimăreancă a refuzat sa dea relaţii pentru stabilirea identităţii sale.

Abateri de la norme şi la Sighetu Marmaţiei

În perioada 17 – 18 iulie a.c., jandarmii sigheteni au acţionat pentru respectarea regulilor de ordine şi linişte publică, asigurarea unui climat optim pentru cetăţenii municipiului. Jandarmii aflaţi în patrularea auto urbană de ordine publică, l-au identificat pe B. F. în vârstă de 23 ani, din municipiul Sighetu Marmaţiei, care  aflându-se în staţia de autobuz de pe str. Cuza Vodă, consumat băuturi alcoolice. Pentru această neregulă, a sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 100 lei, conform Legii nr. 61/1991 republicată, art.2, pct.23.

Sâmbată, 18 iulie a.c., ora 23:30, în urma unei solicitări telefonice, jandarmii sigheteni din cadrul patrulei auto urbane s-au deplasat la cazinoul ,,Monaco,, de pe str. P-ţa 1 Decembrie 1918, pentru ca o persoană de sex masculin refuză să părăsească localul, la cererea îndreptăţită a personalului. Ajunşi la faţa locului, jandarmii au constatat că cele sesizate nu se confirmă. Însă în faţa localului a fost  identificat S.V. de 32 ani, din Sighetu Marmaţiei, care consuma băuturi alcoolice. În conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 republicată, art.2, pct.23, a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 100 lei.

De asemenea, au fost constatate alte 4 încălcări ale normelor, fiind sancţionate de către efectivele de jandarmi cu avertismente scrise.

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








TE-AR MAI PUTEA INTERESA