AcasăActualitateSocialJandarmerie: Un barbat din Barsana a provocat un scandal intr-un bar din...

Jandarmerie: Un barbat din Barsana a provocat un scandal intr-un bar din Sighetu Marmatiei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Tulburarea ordinii publice

Echipajul de jandarmerie de pe raza municipiului Baia Mare a fost solicitat luni 29 iulie a.c., în jurul orei 23.30 să intervină pe strada Gării întrucât o persoană tulbură ordinea publică.Oamenii legii l-au identificat pe Andrei K. de 22 ani, din Baia Mare, care a tulburat ordinea publică prin strigăte, spre indignarea locatarilor. Pentru fapta lui, acesta a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 500 lei.

Scandal într-un local

Luni, 29 iulie a.c., în jurul orei 23.30, patrula de ordine şi siguranţă publică de pe raza municipiului Sighetu Marmaţiei, a fost solicitată pentru aplanarea unui scandal izbucnit în incinta unui local din municipiu. Jandarmii l-au identificat pe Vasile Ş. în vârstă de 23 ani cu domiciliul în Bârsana pe care, după stabilirea circumstanţelor în care s-a produs evenimentul, l-au sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.

Injurii aduse altei persoane

O patrulă de ordine şi siguranţă publică de pe raza localităţii Vişeu de Sus a intervenit la începutul acestei săptămâni, pe strada 22 Decembrie, din localitate unde un bărbat, Adrian B., în vârstă de 30 ani, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice aducea injurii şi expresii jignitoare altei persoane. Jandarmii i-au stabilit identitatea, sancţionându-l cu amendă contravenţională în valoare de 400 lei.

Muzică la intensitate ridicată 

Luni, 29 iulie a.c., în jurul orei 14.00, echipajul de jandarmerie de pe raza municipiului Baia Mare a fost sesizat telefonic cu privire la faptul că pe strada Păltinişului din municipiu, un bărbat ascultă muzică la intensitate ridicată, tulburând ordinea şi liniştea publică. La faţa locului jandarmii l-au identificat pe Nicolae M. de 27 ani din Baia Mare care a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 200 lei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA