AcasăActualitateSocialJandarmerie: Alcoolul consumat in public iti aduce un "cadou": amenda

Jandarmerie: Alcoolul consumat in public iti aduce un „cadou”: amenda

spot_img

DISTRIBUIȚI

Alcoolul în loc public = contravenţie

Echipajele de jandarmerie de pe raza judeţului Maramureş, în timpul misiunilor de asigurare şi menţinere a ordinii publice, au identificat şi sancţionat patru bărbaţi care au consumat băuturi alcoolice în locuri neamenajate în acest sens. De asemenea, pe fondul consumului de alcool, persoanele în cauză au provocat şi participat la scandal. 

Astfel, jandarmii care au acţionat în urma unei sesizări telefonice,  au identificat pe B-dul Traian, patru bărbaţi care au consumat băuturi alcoolice, locul de consum nefiind un loc amenajat în acest sens. Totodată, pe fondul consumului de alcool,  cei în cauză au provocat şi participat la scandal, deranjând locatarii din zona incidentului.

În cauză s-a luat măsura legitimării bărbaţilor, toţi băimăreni, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, jandarmii aplicând amenzi contravenţionale în valoare de 1.600 de lei. Pentru prevenirea acestor fapte Jandarmeria Maramureş reaminteşte că reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 100 şi 500 de lei consumul de băuturi alcoolice în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, sau alte locuri prevăzute de lege.

Jandarmii maramureşeni fac apel la cetăţeni să nu tolereze persoanele care consumă alcool în public şi să semnaleze prompt forţelor de ordine aceste comportamente.  „Facem acest apel din considerentul că, dincolo de disconfortul creat celor din jur, este bine ştiut faptul că alcoolul poate să acţioneze ca stimulent al unor porniri violente sau le poate amplifica, iar consecinţele pot fi dintre cele mai neplăcute. Drept urmare, astfel de fapte se vor afla în continuare în atenţia echipajelor de jandarmerie, care vor acţiona ferm atât pentru prevenirea cât şi pentru combaterea acestora”.

Tulburarea ordinii publice, în atenţia jandarmilor

În acest sfârşit de săptămână, Jandarmeria Maramureş a acţionat pentru menţinerea şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică pe raza judeţului nostru, executând misiunile specifice în zona de competenţă a inspectoratului.

Astfel, în timpul desfăşurării misiunilor specifice, jandarmii din cadrul echipajelor de ordine publică au intervenit în cinci cazuri de tulburare a ordinii publice prin ascultarea de muzică la intensitate ridicată.

Cele cinci cazuri au fost constatate pe raza municipiului Baia Mare, persoanele identificate fiind cu vârste cuprinse între 30 şi 49 de ani.

După aplanarea situaţiilor create, situaţii au provocat nemulţumiri în rândul vecinilor celor în cauză, jandarmii au luat măsurile legale aplicând amenzi în valoare de  500 de lei şi trei avertismente scrise.

În acest sens, Jandarmeria Maramureş reaminteşte cetăţenilor că tulburarea liniştii locatarilor între orele 22.00 – 08.00 şi 13.00 – 14.00, de către orice persoană, prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect sau instrument muzical la intensitate mare constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă în valoare 500 şi 1500 lei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA