Acasă MARAMURESUL ISTORIC ITPF SIGHETU MARMAȚIEI - Hramul Bisericii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare

ITPF SIGHETU MARMAȚIEI – Hramul Bisericii Sfântului Voievod Ştefan cel Mare

DISTRIBUIȚI

ITPF SIGHETU MARMAȚIEI De sărbătoarea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, 2 iulie, polițiștii de frontieră maramureşeni au îmbrăcat haine de sărbătoare.

Ei au fost gazdele cetăţenilor din Sighetu Marmaţiei, localităţilor din apropiere, oficialităților și colegilor din județ, care au asistat la liturghia arhierească oficiată de Preasfințitul Episcop dr. Iustin, înconjurat de un măreţ sobor de preoţi şi diaconi.

Evenimentul a fost ocazionat de sărbătoarea hramului Bisericii Sf. Voievod Ştefan cel Mare, din incinta ITPF Sighetu Marmației păstorită de preotul paroh Vasile Grigor.

ITPF SIGHETU MARMAȚIEI  hram itpf sighet

La slujbă au asistat Mihai Sebastian Lupuț, prefectul judeţului, alte oficialități locale şi județene precum și lucrători din cadrul inspectoratului.

Biserica poartă numele ocrotitorului Poliţiei de Frontieră, Ştefan cel Mare, iar acest fapt nu este întâmplător, întrucât a apărat, ca nimeni altul, fruntariile ţării, iar Poliţia de Frontieră a închinat Biserica în cinstea Domnului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

hram itpf sighet3

Lăcaşul de rugăciune s-a ridicat cu sprijinul polițiștilor de frontieră, care au fost preocupaţi de cinstirea marelui domnitor şi, totodată, au manifestat dragoste şi ataşament faţă de Biserică, faţă de Dumnezeu.

ActualMM

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline




TE-AR MAI PUTEA INTERESA

MARAMUREȘEAN RĂNIT ÎN AFGANISTAN – Tânărul sergent a supraviețuit unui atac cu o bombă improvizată

Ministerul Apararii Nationale a comunicat că în ziua de miercuri, 21 octombrie 2020, în Afganistan, în jurul orei 19:32, ora României, în timpul unei...

LUMEA ARTSTICĂ, ÎN ȘOC – Tânărul violonist băimărean Fabian Ghișe s-a stins din viață aseară

Încă un artist maramureșean s-a stins din viață mult prea devreme. Este vorba despre violonistul băimărean Fabian Ghișe, membru al Ansamblului Folcloric Național Transilvania....

ULTIMA ORĂ: ACCIDENT LA SEMILUNĂ – Pieton lovit de mașină în Baia Mare

Un accident rutier cu o victimă a avut loc în urmă cu puțin timp în municipiul Baia Mare. Potrivit primelor informații, un pieton a...

CARANTINĂ TOTALĂ – Încă o localitate din Maramureș intră în carantină

După Petrova, încă o localitate din Maramureș întră într-o carantină în adevăratul sens al cuvântului. Toți locuitorii vor avea nevoie de o declarație pe...

E OFICIAL: SCENARIUL ROȘU, ACTIVAT ÎN BAIA MARE – Școlile, grădinițele și localurile se închid, masca e obligatorie în toate spațiile publice deschise

Așa cum ActualMM.ro v-a prezentat pe surse încă de acum câteva ore, Baia Mare a intrat oficial în Scenariul Roșu după ce în Baia...