Acasăsinucidere maramuresITALIA - Un șofer român beat a omorât un pieton

ITALIA – Un șofer român beat a omorât un pieton

spot_img

DISTRIBUIȚI

Marian Mugurel, muncitor român de 35 de ani, îşi conducea beat furgoneta Opel Combo când a pierdut controlul vehiculului pe via Alcide De Gasperi, în zona Albuccione, şi l-a lovit pe Francesco D’Amico (37) care vorbea cu alţi trei amici aşezat pe marginea străzii.

Victima nu a avut cale de scăpare: a murit pe timpul nopţii după ce a fost internată la spitalul San Giovanni Evangelista din Tivoli unde medicii au încercat totul pentru a o salva.

D’Amico, de origine siciliană, aparţinea unei familii de nomazi italieni. Umbla cu rudele sale prin Italia într-o rulotă în ultima vreme, după cum au stabilit carabinierii de la unitatea din Tivoli, şi se oprise într-o tabără din Guidonia unde se află alţi nomazi. După ce l-a lovit pe bărbat, furgoneta şi-a încheiat cursa într-un stâlp de iluminare. Trecuse de puţin timp ora opt seara.

Mugurel nu a fugit: carabinierii l-au găsit la faţa locului. Alcooltestul a confirmat că avea o rată de alcoolemie de 1,5, de trei ori peste limita permisă de lege.

În acel moment, potrivit legii intrate în vigoare la finele lui martie, a fost reţinut şi a fost dus la închisoarea Rebibbia. Riscă o condamnare de la cinci la zece ani.

Sursa: gazetaromaneasca.com

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA