AcasăMARAMURESUL ISTORICIsterie generala a nord-coreenilor in timpul unei vizite a liderului Kim Jong-un...

Isterie generala a nord-coreenilor in timpul unei vizite a liderului Kim Jong-un (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Televiziunea nord-coreeană de stat a difuzat vineri imagini uimitoare de isterie colectivă manifestată la sosirea liderului regimului comunist, Kim Jong-un, pe o insulă aflată în centrul unei confruntări sângeroase dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud în 2010, informează AFP.

Zeci de militari în uniformă, femei şi copii aleargă pe plajă pentru a-l întâmpina pe Kim, care a debarcat de pe o navă de patrulare pe insula Mu îmbrăcat într-un mantou lung de culoare închisă.
Strigând de bucurie şi cu braţele ridicate la cer, ei îl înconjurau pe tânărul autocrat, moştenitorul singurei dinastii comuniste din istorie. Unele persoane îşi ascundeau faţa în mâini ca să plângă.
Jong-un, care ar avea aproximativ 30 de ani, l-a succedat, în decembrie 2011, pe tatăl său decedat Kim Jong-il. Acesta l-a succedat, de asemenea, pe tatăl său Kim Il-sung, fondatorul Republicii Populare Democrate Coreene (RPDC), în 1948.
Aceste demonstraţii de exuberanţă, care nu sunt spontane, potrivit detractorilor regimului comunist, sunt frecvent arătate de presa nord-coreeană de stat, fiind atribuite dragostei poporului faţă de familia Kim, obiectul unui adevărat cult al personalităţii.
Astfel, televiziunea l-a arătat pe Kim inspectând trupe, observând cu binoclul teritoriul sud-coreean sau jucându-se cu obrajii unui copil.
Scena de jubilare se repetă în timp ce părăseşte insula. Zeci de persoane aleargă pe plajă, apoi se aventurează să intre îmbrăcate în apele reci ale Mării Galbene pentru a-l însoţi pe liderul suprem atunci când urca pe navă.
La 23 noiembrie 2010, unitatea de artilerie de pe insula Mu a lansat un tir de obuze împotriva insulei sud-coreene Yeonpyeong, provocând moartea a doi civili şi doi militari sud-coreeni. Sudul a răspuns cu tiruri de obuze de 155 de milimetri.
Vizita lui Kim Jong-un pe această insulă emblematică pentru tensiunile dintre cele două state coreene intervine la o zi după ce noi sancţiuni la adresa Phenianului au fost votate la ONU ca urmare a testului efectuat la 12 februarie.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA