AcasăActualitatePoliticÎşi revin după euroalegeri: Primarii maramureşeni PNL, convocaţi la şedinţă de lucru...

Îşi revin după euroalegeri: Primarii maramureşeni PNL, convocaţi la şedinţă de lucru la Zalau

spot_img

DISTRIBUIȚI

Liberalii maramureşeni îşi revin după eşecul din alegerile europarlamentare. Încearcă să se grupeze cât mai bine pentru a veni de hac celor pe care până mai ieri erau numiţi prieteni, iar azi duşmani politici.

Preşedintele Partidului Naţional Liberal Maramureş, Ovidiu Nemeş, a participat miercuri, 11 iunie, la Bucureşti, la şedinţa Biroului Permanent Naţional PNL. În cadrul întâlnirii de lucru, s-au stabilit datele şi locaţiile unde vor avea loc întâlnirile regionale pentru campania electorală internă din Partidul Naţional Liberal.

Întâlnirile au fost stabilite pentru săptămâna viitoare, în zilele de marţi, miercuri, joi şi vineri. Primarii maramureşeni alături de preşedintele Partidului Naţional Liberal Maramureş, Ovidiu Nemeş, vor participa în data de 18 iunie, la Zalău, la o întâlnire de lucru la care va fi prezent şi preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis.

„În cadrul şedinţei am stabilit că este necesar să avem o competiţie internă foarte serioasă, motiv pentru care vom organiza astfel de întâlniri regionale. E important să identificăm soluţiile şi această reorganizare să dureze cât mai puţin pentru că e de muncă în partid, e de muncă în filiale, sunt multe organizaţii de reconstruit”, declară preşedintele PNL Maramureş, Ovidiu Nemeş.

În cadrul şedinţei BPN au mai fost desemnaţi reprezentanţii PNL care vor participa la negocierile cu PDL. Regiunea de Nord-Vest va fi reprezentată de Cornel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor. Tot în cadrul şedinţei de miercuri, liberalii au votat pentru susţinerea lui Ducu Bertzi pentru CA al SRR şi pentru Bogdan Olteanu, pentru poziţia de viceguvernator al BNR.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA