spot_img
AcasăEvenimentIONUȚ BOTEZATU ȘOCAT DE BĂTAIA DE LA SIGHET: "Toți făceau poze și...

IONUȚ BOTEZATU ȘOCAT DE BĂTAIA DE LA SIGHET: „Toți făceau poze și filmau! Nimeni nu a sunat după Ambulanță!” (VIDEO EXCLUSIV)

DISTRIBUIȚI

Astăzi autoritățile au revenit cu detalii despre incidentul de ieri din timpul Festivalului de Datini și Obiceiuri de la Sighetu Marmației. Aceștia au precizat că între victimă și agresor erau neînțelegeri mai vechi și că niciunul nu dorește să depună plângere la poliție. ActualMM.ro a prezentat încă de ieri faptul că internaționalul Ionuț Botezatu, rugbist la CSM Știința Baia Mare i-a salvat viața victimei. De altfel, știrea a fost preluată de toate televiziunile și ziarele centrale, inclusiv cele de sport. Chiar site-ul oficial al Federației Române de Rugby l-a felicitat pe sportivul băimărean. 

Astăzi ActualMM.ro a stat de vorba cu Ionuț Botezatu. Este în vacanță împreună cu familia la Rozavlea, în Maramureșul Istoric.

„Eram Festivalul de Datini de la Sighetu Marmației ne plimbam cu familia și m-am uitat în partea stângă și am văzut o altercație. Am văzut pe un domn căzând, mi-am dat seama că s-a lovit cu capul. M-am dus repede și am văzut că își înghițea limba și am băgat repede degetul în gură și i-am scos limba și l-am întors pe lateral ca să poată respira mai bine. Am mai stat câteva secunde și a venit Ambulanța. Domnul care era jos era înconștient. Am înțeles că altercația a început de la domnul care a fost lovit. Acesta ar fi lovit calul agresorului. Am plecat de acolo nu am stat, eram doar în trecere. A fost îngrozitor că acolo nimeni nu făcea nimic, toți făceau poze și filmau în loc să sune să cheme ambulanța. Soția mea a pus mâna pe telefon și a sunat la Ambulanța, care a venit imediat” a declarat Ionuț Botezatu, CSM Știința Remin Baia Mare.

ionut botezatu (2)„Pe timpul misiunii de asigurare a ordinii şi siguranţei publice la Festivalul de Datini şi Obiceiuri de Iarnă Marmaţia 2015 desfăşurat în municipiul Sighetu Marmaţiei, a avut loc o altercaţie între un participant călare la festival şi un spectator, fiind necesară intervenţia efectivelor de jandarmi pentru restabilirea stării de normalitate. În fapt, la orele 13.00, pe timpul trecerii unui grup călare, în dreptul Centrului de Informare Turistică de pe strada Traian din municipiul Sighetu Marmaţiei, un spectator a adresat expresii jignitoare şi injurii unui participant călare aflat în alaiul colindătorilor, totodată încercând să-l tragă de pe cal. Iritat de comportamentul bărbatului, persoana provocată l-a lovit cu pumnul în faţă pe instigator, provocându-i leziuni la nivelul feţei. În acel moment, jandarmii din dispozitivul de asigurare a ordinii publice au intervenit pentru aplanarea situaţiei conflictuale, care avea premisele de a degenera. În urma altercaţiei, a fost identificat o persoană de 36 ani, din localitatea Vadu Izei, pentru care jandarmii au solicitat intervenţia medicală a unei ambulanţe. Bărbatul lovit a fost transportat la secţia urgenţe a spitalului Sighetu Marmaţiei, pentru acordarea îngrijirilor medicale specifice. În urma cercetărilor şi a discuţiilor avute cu aparţinătorii victimei, a reieşit faptul că între acesta şi tânărul sighetean Petrică F., de 21 ani, participant la festival, existau neînţelegeri mai vechi. De asemenea, tânărul a fost condus la sediul subunităţii de jandarmi din Sighetu Marmaţiei pentru luarea măsurilor legale. Totodată, partea vătămată aflată la spitalul din municipiu, la orele 13.30 precizează că nu doreşte să depună plângere împotriva agresorului Petrică F. Ca urmare, în prezenţa martorilor, jandarmii sigheteni au aplicat măsurile de sancţionare specifice pentru injurii, respectiv provocare şi participare la scandal, fapte prevăzute de Legea nr. 61/1991 cu amendă cu 200 de lei” a declarat lt. col. Marius Volcovinschi, comandantul Detașamentului Nr. 4 Jandarmi Sighetu Marmației.

Știrea a fost preluată de Yahoo News, dar și de presa internațională

UntitledCel mai titrat ziar de sport din Franța a preluat știrea despre internaționalul echipei CSM Știința Baia Mare. Totodată, Yahoo News a preluat știrea și a povestit despre cum a salvat rugbystul viața unui om la Sighetu Marmației.

CITEȘTE AICI ȘTIREA PUBLICATĂ IERI DE ACTUALMM.RO.

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








TE-AR MAI PUTEA INTERESA