AcasăActualitateSocialINVITAȚIE - Prin Ochii Lor, spectacol inedit pe scena Teatrului Municipal

INVITAȚIE – Prin Ochii Lor, spectacol inedit pe scena Teatrului Municipal

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vineri 11 decembrie, începând cu ora 17:00, pe scena mare a Teatrului Municipal, Team for Youth Association din Baia Mare continuă seria de evenimente cultural-artistice dedicate persoanelor cu deficiențe de vedere. Pe scenă vor urca nevăzători din Baia Mare și împrejurimi, amatori sau profesioniști.

Teatrul pentru nevăzători este un tip de teatru aparte. Sceneta se desfășoară la Judecătorie, iar asta deja promite, ironic, mult amuzament. Unul dintre actori este Elena Lăcătuș, președintele Asociației Nevăzătorilor din România, filiala Maramureș.
De asemenea, va fi o reprezentație la pian a Alexandrei şi un mini-concert de muzică rock al trupei toboșarului Norbi, ambii nevăzători.

Invitatul special al serii este baritonul Adrian Prelucan. Vor mai urca pe scenă și copiii din Programul Educațional „Laboratorul Cunoașterii”. Intrarea la spectacol este liberă.

Spectacolul „Prin Ochii Lor” este organizat de Team for Youth Association în parteneriat cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, Filiala Maramureş, în cadrul evenimentelor din calendarul de activități al proiectului „Eye Care / Day Care” al Team for Youth Association, un Serviciu European de Voluntariat, finanțat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA