AcasăEvenimentInvestițiile Guvernului Ponta în infrastructura din Maramureș continuă cu reabilitarea altor 100...

Investițiile Guvernului Ponta în infrastructura din Maramureș continuă cu reabilitarea altor 100 de km de drum național

spot_img

DISTRIBUIȚI

După ce anul 2013 a fost unul nesperat de bun pentru administrația maramureșeană, reușindu-se reabilitarea a aproximativ 100 de km de drum național, veștile bune continuă și în 2014, a precizat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea, vicepreședinte al Consiliului Județean. ”Cu siguranță, până la final de an ne vom apropia de încă 100 de km de drum național reabilitat, deoarece avem lucrări care încep chiar în aceste zile. Astfel, între Baia Sprie și Sighet se va lucra la partea de carosabil, pe o porțiune de peste 50 de km, iar acțiunile de refacere a infrastructurii încep chiar de săptămâna viitoare.

Până la începutul lunii noiembrie ar trebui să avem peste 50 de km de drum reabilitat, iar lucrările de punere în siguranță vor continua, apoi, în 2015. Lucrări se efectuează și pe DN 19, legătura de la Negrești Oaș la Sighet. În anul 2014 vom termina reabilitarea între Negrești Oaș și Piatra, urmând ca, în 2015, să se rezolve porțiunea dintre Piatra și Sighet”, a arătat vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Au început și lucrările la centura municipiului Baia Mare, iar până la începutul lunii noiembrie 2014, această porțiune de drum ce aparține Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri din România (CNADR) va fi asfaltată. Conform declarațiilor oferite de vicepreședintele CJ Maramureș, Gabriel Zetea, președinte al filialei județene a PSD, lucrările peste dealul Măgoaja, între Târgu Lăpuș și Dej au demarat de acum, în lucru fiind o porțiune de 8,5 km. ”Buna legătură și colaborare între Consiliul Județean Maramureș, Instituția Prefectului Maramureș și reprezentanții CNADR este vizibilă și benefică județului, iar rezultatele se văd în acțiunile de refacere a infrastructurii”, a declarat Gabriel Zetea, vicepreședinte CJ Maramureș.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA