AcasăNews AlertINVESTIȚIE FINALIZATĂ - S-a făcut recepția lucrărilor de reabilitare și modernizare la...

INVESTIȚIE FINALIZATĂ – S-a făcut recepția lucrărilor de reabilitare și modernizare la Colegiul Național „Vasile Lucaciu”. Investiția a fost realizată de către administrația băimăreană

spot_img

DISTRIBUIȚI

Colegiul Național „Vasile Lucaciu” a devenit una dintre cele mai moderne instituții de învățământ din municipiul Baia Mare. Liceul ale cărui cursuri au fost urmate de mari personalități din România a fost modernizat și reabilitat. Lucrările au fost demarate în luna martie a anului trecut de către administrația băimăreană, iar astăzi, 5 aprilie, a fost semnată recepția finală a acestora. Primarul Cătălin Cherecheș a fost prezent la recepția lucrărilor declarându-se mulțumit de investiție și exprimându-și bucuria că elevii și profesorii au de acum condiții moderne. 

Colegiul Naţional “Vasile Lucaciu” nu a beneficiat de mari investiţii în cei 50 de ani de la înfiinţare. Prin lucrările demarate la instituția de învățământ toate cele trei corpuri de clădire au reabilitate și modernizate astfel încât atât elevii cât și profesorii să poată să își desfășoare activitatea beneficiind de standard moderne.

cn vasile lucaciu1

Prin lucrările de extindere şi reabilitare la unitatea de învățământ a fost construit un corp nou de clădire cu 41 de săli de clasă și alte 16 încăperi care au ca și destinație fie funcțiuni anexe fie laboratoare. În cadrul proiectului de dezvoltare, s-au realizat grupuri sanitare noi, parchet nou în fiecare sală de clasă precum și o sală festivă dar și o sală pentru servirea mesei. Mai mult, atât instalațiile electrice cât și cele termice au fost refăcute în totalitate.

cn vasile lucaciu2

Curtea Colegiului Național „Vasile Lucaciu” a devenit o oază de liniște pentru elevi și dascăli. În cadrul proiectului au fost reabilitată o suprafață de aproximativ 300 de metri pătraţi de spaţiu verde, realizându-se astfel și amenajarea malului râului Săsar.

„Am ținut foarte mult să dezvoltăm această zonă de curte, această zonă verde spre malurile Săsarului astfel încât să putem să dăm un prim semnal la ceea ce înseamnă reabilitarea râului Săsar în interesul băimărenilor generând spații verzi, locuri de promenadă dar și locuri unde să se practice sport. Am toată încrederea că atât profesorii cât și elevii de la Colegiul Național <Vasile Lucaciu> vor avea bucuria să folosească la cel mai intens nivel aceste spații pe care le-am reabilitat. Am bucuria să văd Sala Polivalentă refuncționalizată pentru că era o sală în care se depozitau doar diverse materiale și deșeuri din această școală, lucru care nu era tocmai onorabil și util pentru elevi sau profesori. Am toată încrederea că se va lua acest model și se va implementa în foarte multe școli din municipiul Baia Mare. Pentru mine una dintre priorități este educația în orașul nostru pentru că fără educație nu poți să ai nici dezvoltare economică, nu poți să ai nici alte componente importante ale dezvoltării comunității. Le mulțumesc celor care au contribuit la acest proiect, constructorilor, domnului director, echipei manageriale, colegilor mei din primărie care m-au ajutat să finalizez această lucrare. Continuăm cu celelalte lucrări la fel de importante pentru orașul nostru. Este o acțiune absolut hotărâtă a noastră și care va continua în următorii ani, de consolidare a sistemului de învățământ în orașul nostru. Este un lucru de la care nu voi abdica. Pentru mine educația este un lucru sfânt”, a spus Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Lucrările de dezvoltare al Colegiului Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare nu se opresc însă aici, Administrația Publică Locală urmând să deruleze și alte investiții în această unitate de învățământ.

cn vasile lucaciu3

„A fost pentru mine o bucurie să pot contribui ca primar al municipiului Baia Mare la reabilitarea,  reamenajarea unui spațiu educațional emblematic pentru orașul nostru, județul Maramureș și pentru această țară. Este o școală care a dat multe personalități orașului și țării noastre. Este o școală unde profesorii își aduc aportul la viitorul comunității noastre prin educarea emblematică a tineretului din Baia Mare. Este un liceu la care eu țin foarte mult și pe care vom continua să îl dotăm respectiv să îl dezvoltăm prin modernizarea dotărilor și a tuturor chestiunilor care țin de tehnică și de aparatură în această școală și reabilitarea sălii de sport astfel încât și sportul să fie una dintre prioritățile acestui liceu”, a mai spus Cătălin Cherecheș.

În momentul de față Administrația Publică Locală mai susține proiecte de dezvoltare, reabilitare și modernizare la  Liceul de Arte, Colegiul Național „Gheorghe Șincai”, Colegiul „Anghel Saligny”, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu”, Liceul cu Program Sportiv, Liceul „Aurel Vlaicu”, precum și în grădinițe și școli.

Simona Vasiac  

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA