spot_img
spot_imgspot_img
spot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
spot_img
spot_imgspot_img
AcasăAdministrațieINVESTIȚIE DE 6 MILIOANE DE DOLARI LA EATON | Fărcașa devine noul...

INVESTIȚIE DE 6 MILIOANE DE DOLARI LA EATON | Fărcașa devine noul pol economic al sudului Maramureșului

DISTRIBUIȚI

Comuna Fărcașa se pregătește să devină un reper economic pentru sudul Maramureșului, după ce compania Eaton a demarat oficial lucrările pentru o nouă unitate de producție în localitatea Sârbi. Anunțul a fost făcut miercuri, la fața locului, în prezența președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

 

O investiție de aproape 26 de milioane de lei

 

Proiectul presupune construirea unei hale moderne de producție de aproape 5.000 de metri pătrați, cu o valoare estimată la circa 6 milioane de dolari (aproximativ 26 de milioane de lei). Noua unitate va cuprinde spații de producție, depozitare și birouri, linii automate și semi-automate pentru prelucrarea metalului și a plasticului, echipamente moderne pentru asamblarea produselor electrice, dar și soluții sustenabile precum pompe de căldură și panouri fotovoltaice.

 

Este a doua etapă de dezvoltare a companiei Eaton la Fărcașa, unde producătorul are deja o prezență anterioară, fapt care, spun oficialii locali, arată încrederea investitorului în zonă.

 

Reacția președintelui Consiliului Județean

 

Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, a subliniat importanța acestei investiții într-un context economic dificil pentru alte sectoare din județ:

 

„Într-o perioadă în care multe firme, mai ales din industria lemnului, trec prin momente grele, cu scăderi de comenzi, restructurări sau chiar închideri de activitate, orice investiție nouă contează enorm. Fiecare loc de muncă nou contează și fiecare companie care alege să rămână, să se extindă și să investească aici trebuie sprijinită.”

 

Despre semnificația reinvestiției Eaton în zonă, Zetea a declarat:

 

„Faptul că această companie alege să își dezvolte în continuare activitatea în Maramureș este un semnal puternic că județul nostru are potențial, are oameni buni, are comunități serioase și poate deveni tot mai atractiv pentru investitori.”

 

Președintele CJ Maramureș a vorbit și despre rolul administrației în susținerea investitorilor:

 

„Am spus mereu că administrația nu trebuie să stea pe margine atunci când investitorii serioși vor să dezvolte afaceri în Maramureș. Trebuie să fim parteneri. Să găsim soluții. Să ajutăm acolo unde putem.”

 

În acest sens, Consiliul Județean a susținut reabilitarea drumului de legătură dintre halele de producție, pentru eficientizarea transportului de marfă. Zetea a punctat că astfel de măsuri, deși mai puțin vizibile, sunt esențiale:

 

„Poate că astfel de lucruri nu se văd mereu spectaculos din afară, dar ele fac diferența între o investiție care se blochează și una care merge mai departe. Iar rolul nostru este să facem lucrurile să meargă mai departe.”

 

Președintele CJ l-a felicitat pe primarul comunei Fărcașa, Ioan Stegeran, pentru implicare, subliniind că edilul „a înțeles că dezvoltarea unei comunități înseamnă să atragi investiții, să creezi locuri de muncă și să te gândești la viitor”.

 

Educație profesională, conectată la nevoile industriei

 

Un alt aspect important vizează pregătirea forței de muncă. La Fărcașa se pregătește dezvoltarea învățământului tehnologic și profesional dual, o măsură menită să răspundă nevoii de personal calificat a investitorilor. Zetea a rezumat astfel viziunea sa pentru județ:

 

„Asta îmi doresc pentru județul nostru: nu doar investiții pe hârtie, nu doar discuții frumoase, ci fabrici care produc, oameni care muncesc, tineri care rămân acasă și comunități care cresc.”

 

Un mesaj de parteneriat pentru investitori

 

În încheiere, președintele Consiliului Județean Maramureș a transmis un mesaj clar către mediul de afaceri:

 

„Consiliul Județean Maramureș va rămâne partener pentru toți investitorii care vin cu seriozitate, creează locuri de muncă și contribuie la dezvoltarea județului. Avem nevoie de industrie, de infrastructură, de educație conectată la piața muncii și de administrații care înțeleg că dezvoltarea economică se face prin fapte, nu doar prin vorbe.”

 

Gabriel Zetea le-a mulțumit reprezentanților Eaton România pentru încrederea acordată județului, precum și administrației locale din Fărcașa și tuturor celor implicați în derularea proiectului.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA