AcasăActualitateSocialÎNVĂȚĂMÂNT - Sindicaliștii au pichetat degeaba Inspectoratul Școlar Județean Maramureș

ÎNVĂȚĂMÂNT – Sindicaliștii au pichetat degeaba Inspectoratul Școlar Județean Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vineri, 18 martie 2016, Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş a fost pichetat de către reprezentanţii Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş.

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş a invitat reprezentanţii Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş la discuţii şi negocieri pe tema revendicărilor cu privire la acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase. La discuţii a participat şi Anton Rohian, prefectul judeţului Maramureş, în calitate de mediator între reprezentanții ISJ, în frunte cu inspectorul școlar general prof. Ana Moldovan, și o delegație din partea protestatarilor, condusă de președintele SLI Maramureș, prof. Ioana Petreuș.

SLI Maramureș solicită acordarea sporurilor pentru condiții vătămătoare și periculoase, lună de lună, unor categorii de angajați, între acestea figurând directorii, profesorii de informatică, fochiștii sau femeile de serviciu. Pe de altă parte, conducerea ISJ Maramureș susține că nu are baza legală pentru a acorda aceste sporuri în prezent, decât în cazul a două școli care și-au câștigat acest drept în instanță. Cele două tabere interpretează sentințele judecătorești și actele normative în mod diferit. Pe de altă parte, conducerea SLI afirmă că a trimis două adrese la Ministerul Educației Naționale, dar nu a primit răspuns până acum.
Conform unui comunicat de presă a Instituției Prefectului – Județul Maramureș, Anton Rohian a sugerat o abordare diferită a problemei, și anume să se pună accent pe Regulamentul pentru sporuri de condiții vătămătoare și periculoase, care a fost elaborat în anul 2010, dar nu a mai fost niciodată publicat în Monitorul Oficial. El i-a îndemnat pe sindicaliști să solicite ministerului de resort să acorde atenție acestui Regulament, care ar face lumină în problema atât de spinoasă a sporurilor salariale și care ar scuti angajații și Inspectoratul de a mai apela la ajutorul instanței. Rohian i-a îndemnat pe sindicaliști să trimită un reprezentant la minister, pentru că astfel cererile lor vor avea un mai mare impact decât prin simpla expediere a unei adrese.

Prefectul Anton Rohian și-a exprimat părerea că actuala conducere a ISJ Maramureș este bine intenționată: “Nu cred că echipa aceasta e capabilă de machiavelism sau de parșivitate”. Pe de altă parte, Rohian a solicitat să îi parvină și lui Regulamentul, declarând că își va asuma rezolvarea problemei și va trimite Guvernului o adresă în acest sens.

În final, prefectul a felicitat SLI Maramureș pentru că este primul sindicat din țară care a intrat în luptă pentru acordarea acestor sporuri și a solicitat SLI și ISJ să acționeze împreună pentru ca Regulamentul să intre în vigoare.

Iată răspunsul dat Sindicatului Liber din Învăţământ Maramureş de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş:

”1. a. ISJMM, consecvent în respectarea legalităţii, a pus în aplicare plata sentinţelor câştigate în instanţă privind acest spor conform OUG 71/2009, OG 17/2012, OG 92/2012, OUG 103/2013, OUG 74/2014, OUG 83/2014, Legea Bugetului de Stat pe anul 2015 nr. 186/2014, respectând exact hotărârile instanţelor de judecată.

b.La nivelul unităţilor de învăţământ din judeţului Maramureş, instanţele de judecată au emis sentinţe, pronunțate în mod diferit, exemplificând 3 situaţii ca model:

<<obligă pe pârâtul şcoala/liceu să plătească membrilor de sindicat sumele compensatorii reprezentând echivalentul sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase în cuantum de 15% sau 10% din salariul de baza actualizate cu rata inflaţiei la data plăţii în raport de activitatea efectiv desfăşurată în cadrul unităţii şcolare pârâte în perioada 01.01.2011-10.03.2015>>

<<obligă pe pârâtul şcoala/liceu să plătească membrilor de sindicat calcularea şi plata sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase, cu actualizare în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii, începând cu 01.01.2011 şi până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti, astfel 15% şi 10% din salariul de bază.>>

<<obligă pe pârâtul şcoala/liceu la calcularea şi plata sporului pentru condiţii vătămătoare şi periculoase, în procent de 15% din salariul de bază pentru reclamante cu actualizarea în funcţie de coeficientul de inflaţie până la data efectivă a plăţii începând cu 01.01.2011 până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti şi în continuare până la elaborarea regulamentului prevăzut de art. 21 din Legea 284/2010.>>

2. Legislaţia care reglementează acordarea acestui spor a fost şi este prevăzută de către:

-Legea 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice cu aplicabilitate de la 01.01.2010, prin care s-a abrogat art. art.8 alin. a. din HG 281/1993 în baza căruia era acordat sporul pentru condiţii vătămătoare şi periculoase

-Legea 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prin art. 21
<<Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I – VIII, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc prin regulament elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară – administraţie, sănătate, învăţământ, justiţie, cultură, diplomaţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională sau autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.>>
-Legea 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ cu aplicabilitate din 11.05.2011 articolul 9
<<(1) In raport cu condiţiile în care se desfăşoară activitatea, condiţii periculoase sau vătămătoare, personalul salarizat poate primi un spor de până la 15% din salariul de bază calculat ca suma între lit. A, B, C, D, E ale art. 3, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc de către ordonatorul de credite, cu consultarea partenerilor sociali, în limita prevederilor din regulamentul aprobat, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare emise de către autorităţile abilitate în acest sens.
(3) Până la aprobarea regulamentului prevăzut la alin. (2), sporurile pentru condiţii de muncă, aprobate în condiţiile legii, se acordă numai persoanelor care au beneficiat de aceste sporuri şi numai în măsura în care activitatea se desfăşoară în aceleaşi condiţii.>>

NOTA: La această dată, niciun angajat din unităţile de învăţământ nu beneficia de acest spor, deci nu i se aplică prevederile art. 9 alin,3

-Legea 71/2015 pentru aprobarea OUG 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice

-OG 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 art. 6
<<(1) Prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2017.
(2) Sporurile pentru condiţii de muncă prevăzute de Legea- cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă şi personalului nou-încadrat şi personalului ale cărui raporturi de muncă sau de serviciu au fost suspendate în condiţiile legii şi care şi-a reluat activitatea în anul 2016, numai în măsura în care acesta îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de muncă cu ale personalului care beneficiază de aceste sporuri din instituţia/autoritatea publică respectivă, într-un cuantum egal cu cel stabilit pentru funcţiile similare în plată.>>
Art.1 alin 2 <<În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.>>

-OUG 48/2012 privind stabilirea salariilor din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal bugetare art.1
<<In anul 2013 se menţin în plata la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 şi art. 3-5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.>>

-OUG 103/2013 privind salarizarea personalului bugetar în anul 2014 şi alte măsuri privind cheltuielile publice art.1
<<în anul 2014, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2013 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea- cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.>>

-OUG 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015,precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice art.1
<<În anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014 în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare.>>”

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA