AcasăActualitatePoliticINTRĂ ȘI BĂSESCU LA RĂCOARE? – Tot mai multe voci susțin că...

INTRĂ ȘI BĂSESCU LA RĂCOARE? – Tot mai multe voci susțin că zilele de libertate îi sunt numărate

spot_img

DISTRIBUIȚI

După ultimele evenimente de pe scena DNA, se pare că procurorii sunt foarte aproape de începerea anchetării fostului președinte al României, Traian Băsescu. Am selectat, absolut la întâmplare, trei păreri ale unor oameni importanți, care consideră că în scurt timp Băsescu va ajunge lângă Udrea, la răcoare. E greu de bănuit în ce dosar va fi arestat, în ultima vreme pe numele lui fiind depuse numeroase denunțuri penale, iar alte dosare controversate  sunt amânate din perioada când a beneficiat de imunitate.

Premierul Victor Ponta nu-l uită pe fostul președinte Traian Băsescu și îi dorește din tot sufletul să ajungă la închisoare. Ponta a spus că Băsescu este mort de frică că Elena Udrea l-ar putea turna la DNA, ceea ce l-ar băga și pe el după gratii.

”Domnul Băsescu face de când îl cunosc eu, nu-l cunosc de mic copil, și anume minte, și mai mult însă, ceea ce n-am prea văzut însă la domnul Băsescu e mort de frică. Aseară am văzut un Băsescu mort de frică, ce o să spună doamna Udrea să ajungă și el în închisoare. Sper ca doamna să spună tot adevărul (…) poate se duce și acum să o asigure de tot sprijinul ca să nu-l treacă și pe el…”, a declarat Victor Ponta.

Elena Udrea este primul mare nume din epoca Traian Băsescu ajuns după gratii! Fosta protejată prezidențială a stat șase zile în arest preventiv, acolo unde s-a reîntors azi. Însă, vestea teribilă vine pentru Traian Băsescu! Unul dintre cei mai importanți politicieni anunță că Băsescu este foarte aproape de a fi anchetat și arestat.

”De la Elena Udrea la Traian Băsescu mai e doar o lună! O lună îi mai desparte”, e pronosticul apocaliptic al liderului PNL, Ludovic Orban.

Elena Udrea e la a doua arestare în două săptămâni și are un denunț la DNA! E deja concurs de denunțuri, care depune mai multe, iar Udrea a anunțat că și ea va plusa. Fostul său soț, Dorin Cocoș, a scris și el câteva zeci de coli în fața procurorilor și a recunoscut traseul banilor în familie și în cercul politic al PDL. Jurnalistul Radu Tudor, de la Antena 3, e de părere că, potrivit ultimelor informații din denunțurile făcute până acum la DNA, fostul președinte Traian Băsescu va ajunge în spatele gratiilor.

”După denunțul Elenei Udrea și al lui Dorin Cocoș, Traian Băsescu va face pușcărie cu executare! Asta e practica DNA!”, a declarat Tudor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA