PS Iustin Hodea Sigheteanul, episcopul vicar al Maramureşului şi Sătmarului este unul dintre cei mai activi prelaţi ai Bisercii ortodoxe. Slujeşte Sfânta Biserică de 40 de ani şi este unul dintre cei mai iubiţi monahi ai Transilvaniei.

Într-un interviu acordat Vocea Transilvaniei, episcopul vicar Iustin Hodea Sigheteanul vorbeşte despre Sărbătorile Pascale, postul premergător acestei mari sărbători a creştinismului, fapte de milostenie şi despre relaţia tineretului cu Biserica.

Reporter: Preasfinţite Părinte Iustin Sigheteanul, ne aflăm la sfârşitul Postul Învierii Domnului, perioadă deosebită în calendarul creştin ortodox. De ce i se spune Postul Mare şi cum a trebuit să se comporte creştinii ortodocşi în această perioadă de întâmpinare a Învierii Domnului, ca să fie plăcuţi în faţa lui Dumnezeu?
Iustin Sigheteanul: Postul Învierii Domnului sau Postul cel Mare şi Sfânt este o rânduială străveche în Biserica lui Hristos şi îşi are origini atât vechi testamentare (Moise înainte de primirea celor 10 Porunci date de Dumnezeu pe Muntele Sinai a postit 40 de zile), cât şi nou testamentare (înainte de începutul activităţii Sale de mântuire a neamului omenesc, Mântuitorul a postit 40 de zile şi 40 de nopţi nemâncând şi nebând nimic). Sfinţii Apostoli, ne spune cartea Faptele Apostolilor, că înainte de a pune mâinile peste cei pe care îi hirotoneau, posteau şi se rugau.

Biserica lui Hristos a preluat această rânduială şi a păstrat-o cu sfinţenie, ajungând la cele 40 de zile premergătoare Învierii Domnului, o săptămână cu totul specială numită Săptămâna Mare sau Săptămâna Sfintelor Pătimiri a Învierii Domnului.

Postul Sfintelor Paşti se numeşte „mare” atât pentru lungimea lui, dar mai ales pentru intensitatea lui. În nici un alt post de peste an Biserica nu are atât de multe şi importante rânduieli specifice ca în Postul Paştilor, cum ar fi: Slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, săvârşită în primele 4 zile din prima săptămână a Postului şi miercuri în săptămâna a V-a; Liturghia Darurilor înainte Sfinţite; Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul. Toate aceste rânduieli se săvârşesc pe tot parcursul Postului Mare, în perioada numită calendaristic „a Triodului”.

Apoi, este Mare şi Sfânt Postul Sfintelor Paşti pentru că ne pregăteşte pentru primirea celui mai mare şi sfânt dar: Darul Învierii, oferit nouă de către Mântuitorul Iisus Hristos, Care a primit de bună voie să se întrupeze, să pătimească, să moară pe cruce spre a ne dărui nouă învierea şi viaţa veşnică, prin învierea Sa cea biruitoare din morţi.
Întru întâmpinarea acestui eveniment unic din istoria mântuirii neamului omenesc creştinii sunt chemaţi ei înşişi să se răstignească, dar nu în mod real, ci în chip duhovnicesc prin post, rugăciune şi fapte bune.

Reporter:Cum trebuie să procedeze un creştin ortodox ca Postul Mare să-i aducă un cât mai mare folos duhovnicesc, spre liniştea sufletului său şi în speranţa mântuirii?
Iustin Sigheteanul:Postul în general sau Postul cel Mare, în mod cu totul excepţional, trebuie unit cu postirea. Dacă înţelegem postul doar prin abţinerea de la a consuma anumite alimente de origine animală, schimbându-le cu cele de origine vegetală, nu facem nimic altceva decât să urmăm o dietă medicală, de folos din punct de vedere bilogic. Însă, creştinii sunt datori să înlocuiască împuţinarea sau schimbarea alimentaţiei biologice cu hrana teologică. Pe lângă postul propriu-zis trebuie înmulţită rugăciunea, participarea mai frecventă la slujbele bisericii, solidarizarea cu cei săraci, bolnavi, abandonaţi şi singuri: deci, intrarea în comuniune de rugăciune, dar şi de fapte bune. Aceasta însemnează postirea adevărată şi care aduce mult folos duhovnicesc dar şi schimbarea omului, a creştinului în felul de gândi, de a vorbi, de a se comporta şi trăi în comunitate şi societate. Postul aduce lumină, bucurie, împăcare şi iertare.
Tocmai aşa începe Postul Mare, cu Evanghelia iertării: „de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta vouă greşelile voastre” (Matei 6,15).

Reporter:Este greu a-ţi alege duhovnicul, pentru cei care nu au încă un duhovnic, sau mergem la preotul duhovnic din parohia noastră? Câtă încredere trebuie să avem în preotul duhovnic şi cum îl găsim?
Iustin Sigheteanul:În primul rând credincioşii trebuie să aibă conştiinţa apartenenţei la o comunitate bine statornicită în Biserică şi care se numeşte Parohie. Fiecare parohie are unul sau mai mulţi preoţi, în funcţie de mărimea ei. Preotul este păstorul rânduit să vegheze la creşterea duhovnicească a păstoriţilor săi, dându-le propriul exemplu de familie, de iubire şi de fidelitate faţă de Dumnezeu şi credincioşii Bisericii lui Hristos, de jertfă şi dărnicie, de iertare şi iubire. El este prietenul apropiat al fiecăruia, dar şi părintele lor duhovnicesc. Dacă-şi îndeplineşte cu conştiinţă adevărată şi trează menirea se bucură de încrederea, iubirea, ascultarea şi urmarea păstoriţilor săi.
El este duhovnicul tuturor celor din parohia lui. Sunt însă şi unii credincioşi mai râvnitori, care doresc să facă mai mult pentru viaţa duhovnicească. Aceştia au la îndemână sfintele mănăstiri, unde viaţa duhovnicească se trăieşte mai intens, iar preoţii duhovnici au mai multă experienţă. Din mila lui Dumnezeu avem mănăstiri suficiente care să acopere această dorinţă a celor care lucrează mai mult pentru mântuire.

Reporter:Sfintele Paşti vin pentru toţi creştinii ortodocşi, şi pentru cei bogaţi, şi pentru cei mai puţin bogaţi. Cum se implică Biserica ortodoxă în actele de caritate?
Iustin Sigheteanul:Milostenia este recomandată a se face tot timpul. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Cine pe sărac ajută, pe Dumnezeu împumută”. La sărbători însă, credincioşii sunt chemaţi să fie mai generoşi şi să împartă cu cei nevoiaşi prisosul lor.
Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă a ieşit din locașul de cult, acolo de unde a fost înlăturată ca instituţie în timpul comunismului, în societate. Astfel ea lucrează în mod organizat prin promovarea unui program social-filantropic amplu şi pe termen lung. Să nu uităm că primele acte de caritate au apărut în Biserică. În cartea Faptele Apostolilor ni se relatează că primii creştini îşi aduceau tot ce aveau la picioarele Apostolilor, care distribuiau în mod egal pentru întreaga comunitate. Primele așezămite sociale organizate şi primele spitale au apărut în Răsărit, întemeiate de Sfântul Vasile cel Mare în secolul IV.
Apoi Biserica este în adevăratul sens al cuvântului şi aşezământ sacru, adică lăcaşul lui Dumnezeu şi al Sfinţilor Săi, dar şi aşzământ social filantropic de ocrotire al săracilor şi şcoală sau spital, făcând deodată şi educaţie şi sănătate, se ocupă şi de minte şi de trup. Acţiunile frecvente care se desfăşoară la Catedrala noastră din Baia Mare sunt un exemplu în acest sens.

Reporter:Preasfinţia Voastră, sunteţi un ierarh cu mare deschidere faţă de tineri. Cum se arată tinerii din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului faţă de Biserica cea adevărată a lui Hristos şi cum se manifestă ei în cadrul Bisericii? Poate să se sprijine Biserica pe ei sau odată cu îmbătrânirea populaţiei creştine îmbătrâneşte şi Biserica lui Hristos?
Iustin Sigheteanul: O naţiune, o biserică care nu-şi ocroteşte şi respectă bătrânii este lipsită de demnitate şi responsabilitate, iar dacă nu-şi creşte tinerii este lipsită de viitor. Iată de ce încă de la începutul activităţii noastre ca ierarh, acum 22 de ani, am avut grijă sporită şi permanentă pentru formarea tinerilor în biserică. Un tineret creştin este o comoară de mare preţ pentru un popor, iar Mântuitorul a iubit mult copii şi tinerii, pe care i-a dorit mereu aproape.

Încă din 2003 când a avut loc evenimentul sfinţirii Catedralei noastre Episcopale am spus că aceasta va fi catedrala tinerilor. Am repetat mereu acest lucru, iar efectul este cel care se vede. Avem tineri de mare frumuseţe sufletească şi valoare culturală şi intelectuală care au crescut în catedrală şi care astăzi fac misiune în societate: ASCOR-Baia Mare-ATOCEM-tinerii catedralei sunt frumuseţea, valoarea şi viitorul acestui monument al credinţei în Dumnezeu. Cea mai frumoasă biserică este cea plină de credincioşi, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Bucuria mea este enormă când privesc la cei care participă la sfintele slujbe în duminici şi sărbători şi constat că 25% sunt tineri. Să nu mai vorbim de copilaşi care stau aproape de altar.

Această strategie şi lucrare sfântă pe care am dezvoltat-o a culminat cu cele două reuniuni: regională în 2013 cu 1300 de participanţi din Mitropolia Clujului, Sălajului şi Maramureşului şi naţională în 2014 cu 3500 de participanţi din ţară şi din mai multe ţări ortodoxe. Niciodată nu a fost Municipiul Baia Mare mai frumos şi mai luminos, mai plin de frumuseţe şi tinereţe cuminte.

Aceasta este calea de urmat, tineretul nostru creştin, trebuie ţinut aproape de Hristos în Biserică. Tinerii nu trebuie certaţi şi judecaţi pentru viaţa lor tinerească, ei trebuie cuceriţi şi apropiaţi cu iubire şi înţelegere arătându-le că alternativa care le-o oferă Hristos nu este înrobitoare, ci eliberatoare. Lucrurile pământeşti şi trecătoare crează dependenţă. Hristos ne cere inima spre a ne face liberi. Dacă vom merge împreună pe acest drum putem salva satele noastre, putem salva ţara şi de ce nu Europa creştină şi lumea.

Reporter: Preasfinţia Voastră, sunteţi un ierarh foarte activ, prezent de-a lungul şi de-a latul pe cuprinsul Eparhiei, iar în perioada acestui post aţi făcut un adevărat slalom, săvârşind câte 3-4 Sfinte Liturghii în fiecare săptămână şi vorbindu-le răspândind în rândul credincioşilor Cuvântul lui Dumnezeu. Cu ce aţi putea compara credincioşii maramureşeni?
Iustin Sigheteanul:Când participăm întotdeauna la bucuria credincioşilor cu diferite ocazii: sfinţiri de biserici, resfinţiri, hramuri este o atmosferă voievodală în Maramureş. În perioada Postului, când slujbele nu sunt atât de solemne, ci sunt slujbe misionare, credincioşii totuşi se adună în număr mare, transformând o zi lucrătoare într-una de sărbătoare. Ce să spui despre astfel de creştini, decât că sunt oamenii lui Dumnezeu, iubesc pe Hristos şi pe Maica Domnului, iubesc sfinţii şi sunt iubiţi de Dumnezeu şi ocrotiţi de rugăciunile tuturor sfinţilor.
Atmosfera creştină în Maramureş este una autentică şi intensitatea vieţii creştinilor este unică în România. Acest lucru se datorează păstorilor de suflete, adică preoţilor buni şi harnici, mănăstirilor noastre sfinte şi sporirii darurilor primite de la Dumnezeu. Nu poţi să fii decât mulţumitor faţă de Dumnezeu cu un astfel de popor dreptcredincios şi care arată multă fidelitate faţă de credinţa moşilor şi strămoşilor noştri. Aceasta ne va salva de la dispariţie şi ne va asigura dăinuire în istorie.

Reporter: Sărbătorim Învierea Domnului. Ce le adresaţi credincioşilor din Episcopie la această cea mai mare sărbătoare a Ortodoxiei?

Iustin Sigheteanul:Dorim ca odată cu preţuirea noastră părintească faţă de felul în care îşi manifestă credinţa maramureşenii şi sătmărenii să le transmitem şi un gând de recunoştinţă pentru jertfelnicia şi dărnicia lor. Credinţa zideşte altare, credinţa şi viaţa creştină ne vor salva familia creştină de la dezintegrare; credinţa ne va ajuta să salvăm ţara şi valorile noastre sfinte.

Pentru toate: slavă lui Dumnezeu! Iar poporului dreptcredincios şi mult iubitor de Hristos, sărbători luminate şi binecuvântate, cu pace, iubire, iertare, împăcare şi milostivire ca toţi într-un cuget şi într-un gând să cântăm: Hrisos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le!

Să primim lumina Învierii lui Hristos şi să o răspândim în lumea care are atât de mare nevoie de lumina Evangheliei.

Vă mulţumim, Preasfinţite Părinte, în numele cititorilor noştri, pentru sfaturile duhovniceşti primite.

Despre Episcopul vicar Iustin Sigheteanul
Preasfintia Sa s-a născut la 23 iunie 1961 în comuna Rozavlea, judeţul Maramureş din părinţi creştini ortodocşi Ştefan şi Maria Hodea, fiind cel de-al patrulea copil al familiei mele care mai avea un băiat – Grigore şi două fete: Iliana şi Irina, din botez primind numele de Ioan.
A urmat primele opt clase la Şcoala Generală Octavian Goga din localitate, iar în 1976 când avea 14 ani împliniţi a intrat ca frate de mănăstire, la Mănăstirea „Sf. Ana” Rohia. A urmat treapta I-a de Liceu la şcoala din satul natal, petrecând toate vacanţelela Mănăstirea Rohia.

În anul 1979 a fost transferat, cu aprobarea I.P.S. Teofil Herineanu la Seminarul din Cluj Napoca pe care l-a absolvit în anul 1983 când a susţinut examenul de absolvire.
În anul 1983, luna Septembrie a fost hirotonit diacon pe seama Mănăstirii Rohia, iar în anul 1983 – iunie, a fost hirotonit preot pe seama aceleeaşi mănăstirii.

În anul 1985 a fost tuns în monahism la aceeaşi mănăstire, avându-l naş de călugărie pe P.S. Justinian Maramureșanul, primind numele de Justin.

Ca Ieromonah slujitor la mănăstirea Rohia, a îndeplinit şi ascultarea de secretar al mănăstirii.
În anul 1988 s-a înscris la Institutul Teologic Universitar Sibiu pe care l-a absolvit în anul 1992. Între timp institutul a devenit Facultatea de Teologie Andrei Şaguna din cadrul Universităţii Lucian Blaga – Sibiu.

Lucrarea de licenţă a avut titlul „Mănăstirea Parte constitutivă a Bisericii – focar de spiritualitate şi trăire duhovnicească” la catedra de drept bisericesc sub îndrumarea P.C. arhid. Prof. Dr. Ioan Florea.

În acelaşi an 1988, I.P.S. Arhiepiscop Teofil al Clujului i-a încredinţat conducerea provizorie a Mănăstirii Rohia, iar în 1989 – ianuarie a fost numit stareţ al acestei mănăstirii.

În anul 1990, P.S. Episcop Justinian i s-a acordat rangul de „Protosinghel”, iar în anul 1993, la propunerea P.S.Justinian, Sf. Sinod al B.O.R, i se aprobă ridicarea la rangul de arhimandrit.

În luna martie 22, anul 1994, la propunerea P.S Justinian, Sf. Sinod al B.O.R. aprobă alegerea în postul de Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului cu titlul de „Sigheteanul”, iar în 17 aprilie 1994, are loc la Mănăstirea„Sf. Ana” Rohia hirotonia întru arhiereu săvârşită de către I.P.S. Dr. Antonie Plămădeală, I.P.S. Bartolomeu al Clujului şi P.S.Justinian al Maramureşului şi Satmarului.”

Sursa: voceatransilvaniei.ro