AcasăAdministrațieINTERVENȚIILE TARDIVE LA DESZĂPEZIRE, SANCȚIONATE SEVER - Amenzi în valoare de 19.965...

INTERVENȚIILE TARDIVE LA DESZĂPEZIRE, SANCȚIONATE SEVER – Amenzi în valoare de 19.965 lei în Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

Prefectul Rudolf Stauder, președintele C.J.S.U. Maramureș, a declarat că, în ședința extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, desfășurată astăzi, 22 noiembrie a.c., au fost analizate măsurile și activitățile derulate la nivelul județului pentru a preveni și gestiona situațiile de urgență care pot fi generate de fenomenele hidrometeorologice periculoase/extreme.

”Activitatea de deszăpezire a sectoarelor de drumuri publice s-a desfășurat cu tardivitate (drumuri naționale, drumuri județene, drumuri de pe raza municipiului Baia Mare), nu s-au asigurat utilajele necesare pentru menținerea stării de practicabilitate pe sectoarele de drumuri naționale, iar din acest motiv traficul rutier nu s-a desfășurat în condiții de siguranță. Au fost generate blocaje în trafic, respectiv perturbarea traficului rutier, chiar dacă echipajele de poliție/autospecialele de poliție au fost prezente pe sectoarele de drum pentru a sprijini fluidizarea traficului rutier. Au fost instituite filtre rutiere pe DN18, urcarea în Pasul Gutâi, dinspre Baia Sprie, respectiv localitatea Mara, unde echipajele de poliție au efectuat verificări cu privire la echiparea vehiculelor în conformitate cu prevederile legislației în vigoare pentru circulația pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață și polei. Accesul vehiculelor cu o capacitate de tonaj mai mare de 7,5 tone în pasul montan s-a derulat etapizat, (între 15-20 de minute) pentru a preveni și evita blocarea traficului rutier”, a informat CJSU.

Mai mult, au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru intervenția tardivă la deszăpezire administratorului de drum (CNAIR pentru DN18, Pasul Prislop și Municipiul Baia Mare pentru drumurile publice din municipiul reședință de județ). De asemenea, au fost asigurate intervențiile și transporturile pentru pacienți cu probleme medicale de către Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș și Serviciul Public Județean Salvamont Maramureș. Nu în ultimul rând, s-au centralizat datele cu persoanele vulnerabile, respectiv pacienții dializați, dar și spațiile puse la dispoziție de către autoritățile administrației publice locale la producerea de fenomene meteorologice extreme.

19.965 lei este valoarea totală a amenzilor aplicate pentru deszăpezirea tardivă a drumurilor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA