Acasăoameni noiÎNSPRE BINE – Numărul șomerilor a scăzut la nivelul minim al ultimilor...

ÎNSPRE BINE – Numărul șomerilor a scăzut la nivelul minim al ultimilor 7 ani

DISTRIBUIȚI

ÎNSPRE BINE Numărul de şomeri a scăzut în iunie cu 13.467 faţă de luna precedentă, până la 567.711, după creşterea surprinzătoare din luna mai, iar rata şomajului a scăzut din nou la 6,4%, arată datele publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Pentru luna mai, statisticile provizorii au indicat o creştere cu 8.585 a numărului şomerilor comparativ cu luna precedentă, la 581.178, iar rata şomajului a fost de 6,6%, calculată după metodologia Biroului Internaţional al Muncii (BIM).

Analiştii au pus evoluţia din luna mai pe seama creşterii salariului minim cu 19% de la 1 mai, de la 1.050 lei până la 1.250 lei, care i-a făcut pe mulţi patroni să facă disponibilizări. În iunie, şomajul a revenit, însă, la un nivel minim din primăvara lui 2009. De obicei, pe perioada verii există cerere mai mare de forţă de muncă în domenii precum turismul sau agricultura. Faţă de iunie 2015, numărul de şomeri a scăzut în a şasea lună din 2016 cu circa 49.636.

Şomajul este mai mare în rândul bărbaţilor, cu o rată de 7,3% în luna iunie, în timp ce, în rândul femeilor, şomajul este de doar 5,3%, mai arată datele oficiale.

Autorităţile publică, constant, şi numărul de şomeri înregistraţi oficial în evidenţele oficiilor pentru forţa de muncă. Datele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) arată că, la sfârşitul lunii mai, 410.509 şomeri erau înregistraţi oficial, ceea ce corespunde unei rate a şomajului de doar 4,6%.

Însă conform standardelor BIM, numărul de şomeri este calculat prin anchete în gospodării, care arată că numărul de şomeri este, în realitate, mai mare. Datele privind şomajul pe baza metodologiei BIM sunt considerate ca fiind mai relevante de către specialişti, pentru că reflectă mai bine şomajul real la nivel naţional.

 

Sursă info.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA